Punct de vedere transmis de Inspectorul General Școlar Aura Danielescu.

„PUNCT DE VEDERE / SOLICITARE DE RECTIFICARE
referitor la articolul „Decizie definitivă în scandalul de la «Carmen Sylva». Instanța confirmă: destituirea directoarei a fost abuzivă”, publicat pe timisoarastiri.ro la data de 18 martie 2026„
Cu titlu prealabil, vă semnalăm că articolul în cauză conține erori factuale de o gravitate deosebită, de natură să inducă publicul în eroare cu privire la conținutul și semnificația hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar.
I. Atribuirea eronată a unor susțineri ale reclamantei în sarcina instanței
Articolul prezintă drept constatări și considerente ale Tribunalului Timiș afirmații care NU aparțin instanței, ci reprezintă exclusiv pozițiile procesuale (alegațiile) reclamantei Muntean Claudia Tatiana, redate în cuprinsul hotărârii exclusiv în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă — prevedere care obligă instanța să consemneze, în structura hotărârii, susținerile pe scurt ale fiecărei părți, fără ca aceasta să echivaleze, în niciun caz, cu însușirea sau validarea lor de către judecător.
Astfel, formulările reproduse în articol și atribuite Tribunalului Timiș, și anume că:
• „decizia emisă de ISJ Timiș nu cuprinde motivele concrete care au stat la baza eliberării din funcție”;
• „nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă, fiind încălcate astfel drepturile fundamentale ale persoanei vizate”;
• „în fundamentarea deciziei au fost invocate prevederi legale abrogate, ceea ce a contribuit la anularea actului administrativ”
NU constituie constatări sau considerente ale instanței, ci reprezintă exclusiv alegațiile reclamantei, preluate în hotărâre în secțiunea destinată prezentării pozițiilor procesuale ale părților.
II. Ce a reținut în realitate Tribunalul Timiș
Tribunalul Timiș a dispus anularea deciziei de eliberare din funcție exclusiv pentru un viciu de procedură existent la momentul emiterii acesteia, viciu de care IȘJ Timiș a luat cunoștință în cursul procesului. Instanța nu a analizat și nu a infirmat situația de fapt reținută în rapoartele de control administrative, astfel că concluziile acestor rapoarte — care conțin constatări de natură gravă — rămân pe deplin valabile. Orice sugestie din articol potrivit căreia rapoartele administrative ar fi fost „analizate și infirmate de instanță” este, în egală măsură, eronată.
Prin urmare, nici Tribunalul Timiș și nici Curtea de Apel Timișoara nu au reținut, în niciun considerent, că încetarea contractului de management ar fi fost abuzivă.
Un element esențial, ignorat complet de materialul de presă, este acela că Tribunalul Timiș, respectiv Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de daune morale formulată de reclamantă, reținând în mod explicit că aceasta „nu a dovedit faptul că prin măsura revocării a suferit vreun prejudiciu moral, un astfel de prejudiciu neputând fi prezumat de către instanță.” Această soluție este incompatibilă cu teza unui „abuz” constatat de instanță.
III. Cu privire la hotărârea Curții de Apel Timișoara
Articolul prezintă ca definitiv tranșată chestiunea „abuzului”, invocând inclusiv o declarație a avocatului reclamantei, în care se afirmă că „Curtea a statuat în mod definitiv că Aura Danielescu a încălcat legea în mod grosolan și a comis un abuz grav”. Precizăm că hotărârea Curții de Apel Timișoara nu este, la această dată, redactată și motivată. În consecință, nicio concluzie cu privire la considerentele pentru care instanța de control judiciar a menținut soluția fondului nu poate fi formulată în mod legitim, nici de părți, nici de presă. Declarațiile avocatului reclamantei cu privire la conținutul acestei hotărâri nu pot fi prezentate drept constatări ale instanței.
IV. Solicitare de rectificare
Față de cele expuse, solicităm în mod oficial publicarea unei rectificări clare, vizibile și expres formulate, care să cuprindă:
1. Mențiunea că afirmațiile prezentate în articol ca fiind concluzii ale Tribunalului Timiș nu aparțin instanței, ci reprezintă exclusiv susținerile procesuale ale reclamantei;
2. Rectificarea titlului și a conținutului articolului, în măsura în care acestea induc publicului convingerea că Tribunalul Timiș sau Curtea de Apel Timișoara ar fi constatat existența unui „abuz” — o concluzie care nu se regăsește în niciun considerent al vreuneia dintre cele două instanțe;
3. Precizarea că instanța a dispus anularea deciziei exclusiv pentru un viciu de procedură, fără a analiza sau infirma constatările din rapoartele de control administrative;
4. Precizarea că hotărârea Curții de Apel Timișoara nu este motivată la această dată, iar declarațiile avocatului reclamantei nu pot fi asimilate statuărilor instanței.
Prezentul punct de vedere este formulat în temeiul dreptului la replică, cu rugămintea de a fi publicat integral și în aceeași secțiune în care a apărut materialul contestat.”
Articolul
Curtea de Apel Timișoara a tranșat definitiv unul dintre cele mai tensionate conflicte recente din învățământul timișean, stabilind că destituirea din funcție a directoarei Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, profesorul Claudia Tatiana Muntean, a fost nelegală.
Instanța a menținut hotărârea Tribunalului Timiș, confirmând astfel că decizia luată de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, condus de Aura Danielescu, nu a respectat cadrul legal.
În plus, ISJ Timiș a fost obligat la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit minutei instanței, judecătorii au admis acțiunea formulată de Claudia Tatiana Muntean, „având ca obiect anularea deciziei de eliberare din funcția de director, repunerea în funcție și acordarea drepturilor aferente”, constatând că procedura prin care a fost îndepărtată din funcție a fost grav viciată.
Magistrații au reținut că decizia emisă de ISJ Timiș „nu cuprinde motivele concrete care au stat la baza eliberării din funcție” și că „nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă”, fiind încălcate astfel drepturile fundamentale ale persoanei vizate.
Mai mult, instanța a subliniat că măsura a fost luată în perioada în care directoarea se afla în concediu medical, situație în care legea interzice încetarea raporturilor de muncă.
De asemenea, în fundamentarea deciziei au fost invocate prevederi legale abrogate, ceea ce a contribuit la anularea actului administrativ.
Reacția apărării nu a întârziat să apară.

Avocatul Florin Kovacs a declarat: „Curtea a statuat în mod definitiv că Aura Danielescu a încălcat legea în mod grosolan și a comis un abuz grav asupra unui dascăl de renume din Timișoara, prin destituirea acesteia pe motive inventate, cu nerespectarea procedurilor”.
Aspectele invocate de avocat cu privire la posibile influențe politice nu au fost analizate de instanță, care s-a pronunțat strict pe legalitatea actului administrativ.
Decizia definitivă a Curții de Apel Timișoara vine după luni de controverse și reacții în mediul educațional din Timișoara.
Hotărârea instanței stabilește acum, fără echivoc, că procedura de destituire a fost nelegală și întărește principiul respectării legii în administrația publică.
Așteptăm poziția Inspectoratului Școlar Județean și a inspectorului general școlar, Aura Danielescu.




