Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva”, Timișoara anunță inaugurarea noii locații de servire a unui ”brunch” sănătos – PEDA FRESH CORNER.
Spațiul fostei cantine a școlii a fost renovat și reamenajat după un concept occidental (celebra cafeteria) menit să corespundă cerințelor moderne de:
organizare ergonomică a spațiului, de alimentație sănătoasă dar și nevoii de socializare.
Astfel, PEDA FRESH CORNER poate găzdui aproximativ 70 de persoane și oferă un meniu variat și echilibrat, gândit de un nutriționist, pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiiilor, dar și pentru a-i ajuta să se concentreze la școală. Atât elevii cât și personalul școlii pot servi produse sănătoase și delicioase preparate de noi (salate, sandwichuri calde sau reci, budincă de chia, fresh de protocale, ceai, etc.) într-un ambient asemănător unui food court în condiții de igienă maximă pornind chiar de la modul de plată și anume doar cu cardul.
Este ceva unic în România, afirmă Claudia Mutean, directoarea liceului.
În țările europene există, la noi, sigur nu, mai spune profesoara Muntean! Cu cardul, telefonul, copiii pot achiziționa produse bio, sucuri naturale.