Polițiștii locali aflați în patrulare în zona Podului Michelangelo au depistat, în dimineața acestei zile, în jurul orei 5.00, doi tineri care au aruncat trei jardinière cu flori aplasate pe marginea podului în canalul Bega. La apariția polițiștilor locali persoanele au fugit însăau fost urmăriți și reținuți dupăaproximativ 10 min.
S. Constantin de 17 ani, cetațean german și T.Flavius de 21 de ani cu domiciliul în Timișoara, au declarat polițiștilor locali căau petrecut într-un local din Complexul Studențesc, iar la plecare, în drum spere casătrecând podul Michelangelo suparați și nervoși pe prietenele lor au aruncat jardinierele în apă.
Persoanele au fost reținute și predate Secției 1 de Poliție a Municipiului Timișoara pentru cercetarea sub aspect penal conform art. 253 Cod Penal, urmând ca Primăria Timișoara săse constituie parte civilăpentru recuperarea prejudiciului.
Asemenea aspecte au mai fost constatate, fapt pentru care facem apel la spiritul civic al cetățenilor municipiului Timișoara de a aprecia și a nu comite astfel de fapte .