Suntem în grafic cu stadionul Lego, spune viceprimarul Cosmin Tabără

Posted on aug. 22 2023 - 12:18pm by petre

Potrivit unui anunță făcut de viceprimarul Cosmin Tabără, Timișoara este în grafic cu desfășurarea etapei de proiectare a stadionului „Lego”.

Luni, au fost depuse documentațiile în vederea dezbaterii proiectului în Comisia de Urbanism, urmând ca apoi să începem etapa de obținere a avizelor și de întocmire a proiectului în detalii.

” Așa cum am promis, stadionul va avea peste 10.000 de locuri, având și o tematică specifică DOAR Timişoarei, o surpriză pe care o vom dezvălui în viitorul apropiat.

Țin să le mulțumesc suporterilor care și-au adus contribuția la realizarea proiectului cu idei și sugestii apărute în mai multe întâlniri pe care le-am avut cu ei și cu proiectanții, astfel ca micile detalii foarte importante pentru suporteri să fie realizate încă din faza de proiectare. Le mulțumesc proiectanților și antreprenorului care au avut toată deschiderea pentru aceste sugestii.

Mulțumesc vechii administrații de la care am preluat ideea și SF-ul acestui stadion pe care, astăzi, reușim să-l prezentăm Timișoarei într-o nouă etapă.

Dacă toți factorii de decizie ai instituțiilor avizatoare vor înțelege importanța acestui proiect pentru timișoreni, tineri și mai ales iubitori de sport, la sfârșitul acestui an, sau cel târziu la începutul celui viitor, vom începe construcția propriu-zisă.
De asemenea, mulțumesc echipei de la Baze Sportive, celor de la Urbanism implicați, Biroului de Achiziții!” susține Cosmin Tabără.

Comments

comments

About the Author