Înurmăcu 559 de ani, Bătălia de la Belgrad (iulie 1456) sau Asediul Belgradului a fost un moment crucial în istoria Europei, victoria lui Iancu de Hunedoara salvând Europa occidentalăde înaintarea turcilor, dupăce aceștia cuceriserăConstantinopolul.
Sultanul Mehmed al II-lea (1444 – 1446, 1451 – 1481) a mobilizat, pentru cucerirea Belgradului forțe impresionante: circa 150.000 de soldați, o artilerie de asediu superioarăcelei folosite împotriva Constantinopolelui și o flotăce urma săacționeze pe Dunăre (60 – 65 de galere și circa 150 de vase mai mici).
Voievod al Transilvaniei și căpitan general al regatului maghiar, Iancu de Hunedoara întărește garnizoana cetății, comandatăde cumnatul său Mihail Szilágyi și de fiul său, Ladislau de Hunedoara, cu 5.000 de mercenari. Concomitent, el își mobilizeazăforțele proprii și întărește legăturile cu Skanderbeg, care, în Albania, trebuia sădeclanșeze o mișcare antiotomana.
Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfășurat o intensăpropagandăpentru o nouăcruciadăantiotomană, Iancu a reușit săridice o oaste de circa 30.000 de oameni, în cea mai mare parte valahi și sârbi ortodocși, și o flotăimprovizatăformatădin 200 de vase.
Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusădin 300 de tunuri, bombardeazăzidurile orașului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creștinăatacăvasele otomane distrugând șapte galere mari și mai multe mici, provocând dispersarea acestora și reușind aprovizionarea cetății. Înzilele următoare, forțele terestre comandate de Iancu reușesc spargerea blocadei otomane în zona Zemunului, ocupând poziții favorabile. La 21 iulie, sultanul încearcăsăforțeze victoria printr-un asalt general. De douăori turcii reușesc săpătrundăîn oraș, dar sunt respinși.
Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreațăa fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor, care puseserăscări de asalt pe ziduri, a fost aruncatăapăclocotităși materiale inflamabile. Noi și noi detașamente de „cruciați„ soseau pe Dunăre în cetate și, spre seară, au trecut la contraatac, orașul fiind despresurat.
La 22 iulie, armata creștinăa trecut Sava, dezlănțuind atacul general. Tunurile turcilor au fost capturate și folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care și-a dat viața protejându-l pe sultan cu propriul trup. La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmăo pradăuriașăși foarte mulți morți (circa 24.000, dupăsursele creștine) în timpul asediului, cărora s-au adăugat alții, în timpul retragerii și prizonieri (circa 4.000). Creștinii au pierdut relativ puțini oameni, c. 3.000 – 4.000 (Camil Mureșan).
Victoria de la Belgrad întârzie pentru aproape 70 de ani cucerirea Ungariei de către turci, redreseazămoralul europenilor, zguduit dupăcăderea Constantinopolelui, dar mai ales dătimp armatelor europene săse pregăteascăpentru o nouăinvazie otomană.
Totodată, izbânda lui Iancu este cel mai strălucit moment al carierei sale militare, de care nu a putut săse bucure îndeajuns, murind de ciumăla 11 august, în tabăra de la Zemun.
Surse: EnciplopediaRomaniei.ro care citeazădin Camil Mureșan și George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, București, 2011
Enc. Brittanica
Vatican Libr.
