Producătorii locali spun cănu sunt surprinși de afirmațiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, dintr-un interviu acordat Ziarului Financiar în care spune despre România căeste „o piațăde mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate„. ÃŽnsă, reprezentanții marilor supermarketuri spun cănimeni nu și-ar asuma săpunăpe rafturi astfel de produse fiindcăși-ar pierde imediat credibilitatea și clienții.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat miercuri într-un interviu acordat ZF că„România este o piațăde mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate. Aici este o piațăîn care importatorii se orienteazăși aduc produse la sfârșit de termen de valabilitate sau chiar depășit. ÎnRomânia sunt cazuri în care salamul se spalăcu oțet; se schimbăsaramura la brânză, iar brânza se bagădin nou la vânzare. Statul nu-și face datoria, ANPC-ul nu și-o face. Alții controleazăce intrădin România, noi de ce sănu controlăm ce primim de la alții?“, a mai spus ministrul.
„Înprimul rând trebuie săspun căsunt surprins căun ministru al Agriculturii are astfel de date și nu vedem deja și arestări. Cum săaduci alimente expirate și cum săfalsifici produse alimentare făcând chestii din astea? Nu știu de unde are aceste date, și eu am informații căse întâmplăastfel de lucruri, tiruri întregi cu marfăexpiratăîn alte țări sunt aduse în România și aici se practicăastfel de lucruri, dar nu am cum săprobez aceste informații. Cred căautoritatea statului ar trebui săverifice și sădepisteze atsfel de cazuri. Aici, cu toate cănu sunt de acord cu ministrul Agriculturii pe foarte multe subiecte, aici pot spune căda, într-adevăr, am și eu astfel de informații, iar noi, ca stat, trebuie săluăm cele mai severe măsuri săstopăm aceste lucruri„, a declarat pentru MEDIAFAX Costel CaraÅŸ, fermierul care în 2013 a aruncat în câmp 8.000 de litri de lapte în semn de protest pentru cănu mai are cui săîl vândăde la izbucnirea scandalului laptelului contaminat cu aflatoxină.
El a mai spus căpeste 60% din piața României nu mai este a românilor și cătoatăpiața serioasăeste stăpânităde firme multinaționale care dețin marile lanțuri. „Foarte curând, noi o săfim în genunchi, toatățara va fi terminatăși nu vom putea face altceva decât săaducem mâncare din import pentru cădacădistrugem agricultorul român, el nu se va mai apuca de agriculturăîn vecii vecilor„, a atras atenția Costel CaraÅŸ.
La rândul său, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, spune cătrebuie doar săvedem ce se întâmplăpe piațăpentru a ajunge la o concluzie.
„Cum credeți căpot veni produsele mai ieftin de afară, știind prea bine care sunt costurile reale. Cum credeți căne-au invadat cu carne de porc piața? Noi asigurăm în momentul de față30% din piața cărnii de porc, dar firmele sunt aproape de faliment. Am putea acoperi aproape 100%, dar ne-au omorât piața cu carnea de porc venitădin afarăcare se vinde la niște prețuri derizorii. Cum văexplicați? Vinde producătorul acela în pierdere? Sunt convins căministrul are datele. (…) Dacăte duci afară, uitați-văla ce prețuri e carnea de porc, în Belgia e între 8-10 euro. Aceeași carne, la noi o găsești între 3-4 euro, carne importatădin străinătate. Cum văexplicați? Și carnea asta e produsăacolo, la noi se adaugăși costul de transport„, a spus Laurențiu Baciu pentru MEDIAFAX.
Reprezentanții supermarketurilor spun căafirmațiile ministrului Agriculturii nu au nicio bază.
„Ce pot săcomentez când un ministru al Agriculturii face astfel de declarații? Vădați seama cănimeni nu ar putea să-și permităluxul să-și piardăclienții, nimeni nu-și poate permite săpunăastfel de produse pe piață. Efectiv sunt fărăgrai. Nu știu nimic despre ceea ce spune ministrul. ANSVSA-ul și ANPC-ul vin și fac controale, noi suntem consiliați unde se greșește. Controlul e un lucru bun, îți aratăunde greșești și cum poți remedia. Nimeni nu lasăzone din acestea sensibilie necontrolate. La nivel de rețele comerciale, numărul producătorilor români este în creștere și a crescut an de an și asta pentru căpiața cere„, a declarat Florin Căpățînă, vicepreședinte Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRC).
ÃŽnsă, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România Laurențiu Baciu spune căsupermarketurile nu și-ar pierde clienții fiindcăaceștia nu pot constata calitatea cărnii. „Trebuie un examen de specialitate, câți din țara asta am putea constata? Å¢i-ar trebui laborator, cunoștiințele necesare de a afla dacămarfa e bunăsau nu. Pe asta mizează. Cine-i controlează? Dacăvorbim de organele de control din România, aici măabțin„, a mai spus Baciu.
sursa: Mediafax