Şeful Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti şi alţi cinci angajaţi au fost reţinuţi. Paul Petrof este acuzat că lua mită de la oameni de afaceri care aduceau în țară mărfuri contrafăcute.
Printre ceilalţi funcţionari reţinuţi se numără şi un şef de birou.
Şeful Vămii Bucureşti împreună cu subalternii săi ar fi luat mită în repetate rânduri sume importante de bani pentru a-i lăsa pe comercianţi să treacă cu marfă contrafăcută. Este vorba de spăgi între 600 şi 12000 de euro, inclusiv în produse precum echipamente sportive. Mai mult, Paul Petrof şi un subalten al său ar fi cerut de la un om de afaceri 50.000 de euro ca să-l lase să treaca cu marfa contrafăcută fără a fi verificată de poliţişti.
Acuzațiile aduse de DNA la adresa lui Paul Petrof
DNA a anunţat, miercuri, reţinerea a şase inculpaţi.
PETROF PAUL, director al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, este acuzat pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, luare de mită.
CERNAT ALEXANDRU, TEIANU NICOLAE-ŞTEFAN şi VULCAN MARIAN-VLADIMIR, funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti sunt acuzaţi de comiterea unor infracţiuni de luare de mită în formă continuată.
STAMATESCU RĂZVAN-COSMIN, şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române, este acuzat de comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, în formă continuată. O altă persoană fizică este acuzată de comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită.