Polițistul care a omorât o fetiță cu mașina Poliției, fotografiat când o verifică cu piciorul dacă micuța mai trăiește

Posted on ian. 14 2022 - 4:47pm by petre

Polițistul care a accidentat mortal o fetiță, pozat când o verifică dacă e vie cu piciorul, imediat după impactul dramatic.

 

Polițistul care a accidentat mortal o fată și a rănit o alta, pe o stradă din Sectorul 1 din București, a fost surprins în timp ce o verifica pe copila grav rănită cu piciorul. Imaginile, confirmate și de declarațiile martorilor, au fost surprinse imediat după impactul dramatic.

O fetiță de 11 ani a murit după ce a fost lovită de o mașină a poliției, în București
Observator

Pe o fotografie obținută de reporterii Observator se poate observa cum polițistul, care discută la telefon, cel mai probabil cu operatori de la Serviciul 112, o verifică pe fetiță cu piciorul stâng. În apropiere pot fi observați și câțiva martori ce privesc neputincioși cum copila se stinge din viață.

Este grav rănită și sângerează puternic din zona capului, după ce a fost lovită cu putere. Momentul tragic a fost filmat.

„Deci a coborât din mașină și cu piciorul, cu bocancul, îi dădea peste piciorul fetiței ca să vadă dacă mai respiră. Iar băiatul care era martor lângă el, la acel moment, i-a spus: de ce dai cu piciorul în ea. Atunci a întors-o într-o parte, cu mâna”, a povestit o femeie.

„Nu a existat nicio misiune”, „Le-au aprins acum, după accident”. Martorii acuză poliţia după ce o fetiţă a murit lovită de maşina lor
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, „certat” de un martor furios, după accidentul în care a murit o fetiță de 11 ani
Poliția Capitalei susține că polițistul care a provocat accidentul doar „s-a aplecat”
„Pentru clarificarea anumitor informații apărute în spațiul public, facem următoarele precizări:

Primul apel în sistem 112 a fost formulat de polițistul implicat în evenimentul rutier, prin care a solicitat sprijin medical pentru persoanele rănite. După producerea evenimentului rutier, polițistul s-a aplecat asupra uneia dintre victime pentru a vedea în ce stare se află. Imediat a accesat telefonul mobil, pentru a formula apelul”, a transmis Poliția Capitalei.

Două fetiţe, cu vârste de 11 şi 13 ani, au fost lovite pe o trecere de pietoni pe Bulevardul Laminorului, din Sectorul 1 al Capitalei, iar una dintre ele a murit. O maşină de poliţie, care ar fi fost în misiune, a dat peste ele, însă martorii spun că maşina nu avea pornite semnalele acustice.

sursa: Observator Tv

Comments

comments

About the Author