Campion al premierelor, Timișoara a fost, în special în anii revoluției industriale, unul dintre cele mai progresiste orașe, nu doar în Europa de Est, în Imperiul habsburgilor, ci chiar pe plan continental.
Îndecurs de un secol și jumătate, orașul se transformăspectaculos și reușește săadopte și săimplementeze cu o vitezăgreu de înțeles azi cele mai noi descoperiri, invenții și inovații de pe plan mondial, unele în premieră, altele la foarte scurt timp de la apariția lor în Anglia, Germania, sau în Statele Unite.
Așa s-a întâmplat și în domeniul comunicațiilor, unde Timișoara înregistreazăcel puțin o premierăpentru actualul teritoriu românesc. Dacădespre introducerea primei linii de telegraf care conecta Viena de Timișoara și de Sibiu în 1853 nu putem spune căaparține exclusiv Timișoarei, nu același lucru se întâmplăîn cazul telefoniei.
Timișoara a fost primul oraș de pe actualul teritoriu românesc unde s-a introdus un sistem de telefonie urbană.
Pe plan mondial, se considerăcăprima convorbire telefonicăinteligibilăs-a consumat în primăvara anului 1876 la Boston, atunci când Alexander Graham Bell i-a telefonat asistentului său, care se găsea într-o altăîncăpere, spunându-i: “Domnule Watson, vino aici, vreau săte văd!„ și, firește, Watson a înțeles.
În1877, la doar un an de la aceastăconvorbire epocalăși dupăperfecționarea patentului lui Bell, la București avea loc o demostrație cu „telegraful vorbitor„ realizatăde firma Teirich & Leopolder între douăaparate aflate la o distanțăde 100 m între ele. 
Vor trece patru ani pânăcând la București se vor da în folosințăprimele linii telefonice pemanente, între magazinul și tipografia “Sosec„, iar în anul următor, între Poșta centralăși Ministerul de Interne.
La Timișoara, însă, din 1879 începe realizarea primei rețete de telefonie urbanăde către firma unui anume Ignatius Leyritz, centrala telefonicăfiind datăîn folosințăîn 1881, la câteva luni dupăcentralele de la Budapesta și Viena, cu un număr inițial de… 52 de abonați, probabil toți din cartierul Iosefin, acolo unde se găsea și primul terminal al telegrafului.
Pe atunci, sistemul telefonic implica o dublăalimentare electrică, adicăo baterie localăla abonat și o baterie la centrală, iar legăturile erau făcute manual de către un centralist. Practic abonatul declanșa releul soneriei, i se răspundea de către centralist și cerea legătura cu abonatul pe care îl căuta. Centralista realiza comutarea, adicăconectarea celor doi abonați, chemător și chemat.
Mai târziu au apărut centralele automate, sistem care permitea abonaților dintr-o anumităzonă, conectați la aceeași centrală, săse contacteze automat unul pe altul prin formarea unui număr de apel.
La Timișoara, prima centralăautomatăa fost pusăîn folosințăîn anii 1936-37, dupăce compania Standard Electrica România, constituităîn 1930 pentru producerea la București de terminale telefonice, a început săconstruiascăcentralele automate electro-mecanice Rotary 7D, cu tehnologie americană.
Înanii 60, România achiziționeazăun patent belgian pentru producția unui nou tip de centrale telefonice, în sistem crossbar, numite Pentaconta, care vor funcționa și în regim de centrale interurbane și de comutație internațională.
Anii au trecut și, azi, de la cei 52 de abonați tefefonici de a sfârșitul secolului 19, Timișoara are peste 300.000 de numere de telefonie mobil și fixă.
