Tradiția aprinderii carului a început probabil la sfârșitul anului 1300, în timp ce introducerea colombinei (o rachetă cu aspect de porumbel) ca fitil pentru aprinderea rachetelor și a muritorilor carului datează din perioada pontificatului lui Leon al X-lea (1513 -1521).
Porumbelul călătorește pe o sârmă oprită în centrul căruței și la o coloană așezată anterior pe altarul mare, după ce a fost incendiat de lumânarea pascală la cântarea „Gloriei”.
Lumânarea este aprinsă deja la începutul Privegherii Paștilor, în noaptea de Sâmbătă Mare, cu focul obținut din frecarea celor trei pietre de cremene, purtate în procesiune de la biserica Santi Apostoli și San Biagio din Florența, unde sunt tinute.
Călătoria porumbelului culminează cu arderea petardelor și artificiilor, așezate pe căruță, împărțind simbolic focul sfânt participanților și comunității orașului. Rezultatul fericit al izbucnirii căruței este considerat un bun augur.
