Nenorocire în vestul țării – doi soți, prinși sub un zid prăbușit – a fost trimis elicopterul

Posted on iun. 25 2025 - 12:41pm by petre

Două persoane, soț și soție, au fost surprinse de căderea zidului care susținea o anexă aflată în curtea gospodăriei lor din localitatea Ghelari.


La sosirea echipajelor de pompieri, persoana de sex feminin se afla parțial sub dărâmături, în stare de inconștiență. Salvatorii au extras victima, iar echipajul SMURD și cel al Serviciului de Ambulanță Județean au început mavrele de resuscitare în urma cărora au revenit semnele vitale, dar, în continuare, se menținea starea de inconștiență. A fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spitalul din Deva.

Bărbatul susprins de căderea zidului s-a autoevacuat de sub dărâmături.

El a suferit leziuni, posibil fractură, la un picior.

A fost transportat la spitalul din Hunedoara cu ambulanța SMURD.
Echipajele Detașamentului de pompieri Hunedoara au acționat cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD.

Zidul care a căzut era parte a unei construcții în interiorul căreia era depozitat material lemnos.

Cauzele producerii prăbușirii zidului vor fi stabilite de instituțiile care au competențe în acest sens.

Comments

comments

About the Author