Nenorocire de la o țigară nestinsă

Posted on dec. 20 2023 - 2:12pm by petre

Nenorocire, miercuri dimineață, în jurul orei 05:00, când o casă a izbutit în flăcări.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad, în cartierul Aradul Nou.

 

La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul dormitorului casei, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări de fum în camerele locuinței. În interiorul încăperii a fost identificată o victimă, o femeie în vârstă de 72 de ani, care a fost evacuată de către pompieri și preluată de catre echipajul SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

 

În urma evaluării medicale, aceasta a fost transportată la spital, prezentând arsuri pe aproximativ 60% din suprafață corpului, fiind în stare de inconștiență.

 

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și ventilarea încăperilor casei. După aproximativ 20 de minute, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile provenite de la o țigară nestinsă.

 

Comments

comments

About the Author