de Cornel Seracin
Odatăcu sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, sfârșit consfințit prin tratatele de pace, statele occidentale cu democrații consolidate au reușit sărealizeze căfostul lor aliat, Imperiul sovietic, încalcăînțelegerile stabilite și devine, încetul cu încetul, un colos rapace, dornic de a înghiții teritoriile statelor mici, știrbindu-le libertatea și democrația.
Cea de-a doua conflagrație mondialăa adus la sfârșitul său, nenumărate victime omenești, dar și distrugeri materiale imense. Pagubele războiului pustiitor au fost simțite în toate colțurile Terrei, statele din Europa Occcidentală, dar mai ales cele din Europa Centralăși de Sud-Est, având mare nevoie de sprijinul statelor aliate pentru a se redresa din chingile cumplitului război și a fi repuse pe lina de plutire.
Bineînțeles, Statele Unite ale Americii s-au dovedit a fi locomotiva redresării lumii dupărăzboiul al doilea mondial, un război pe care U.S.A. și aliați săi l-au câștigat, dar, între câștigători a apărut o sciziune datoritămodului hrăpăreț în comportament din partea Imperiului sovietic. Acesta, odatăvăzându-se de partea învingătorilor, în loc săsprijine ridicarea statelor mici pe care le-a avut aliate, a folosit victoria pentru a supune aceste state, aflate odatăîn alianță.
Astfel, dupăa doua conflagrație mondială, au apărut douăblocuri politico-militare, douăblocuri ce aveau săsusțină, unul împotriva celuilalt, modelele lor de organizare în teritoriile pe care și-au stabilit armatele. Europa era astfel împărțită, de o Cortinăde Fier, între Occidentul, capitalist și Răsăritul, socialist/comunist.
Sfârșitul războiului
În12 aprilie 1945, orele 17, Harry S. Truman, din Missouri, era convocat la Casa Albăpentru a afla din gura soției fostului președinte, Franklin D. Roosevelt, căacesta a murit. Noua administrație prezidențială, administrația Truman, avea săaducă, la doar câteva săptămâni de la instalare, capitularea Germaniei naziste, dar, se părea căpe alte meleaguri războiul va mai dura mult timp.
Noul secretar de stat al administrație americane, Edward Reilly Stettinius, Jr., scria în primul său raport pentu noul președinte, următoarele: “de la conferința de la Yalta, guvernul sovietic a adoptat o atitudine rigidăși intransigentăaproape în toate problemele majore care au intervenit în relațiile noastre.„
Conferința de la San Francisco, din 23 aprilie 1945 a fost marcatăde multe confruntări între U.R.S.S. și aliații occidentali. Un element de ultimăorăa făcut atmosfera și mai tensionată, acesta constând în nesemnarea de către Trumman, la câteva ore dupăcapitularea Reich-ului, a unui decret prin care s-a hotărât reducerea considerabilăa volumului livrărilor pentru aliați, făcute cu titlul de împrumut-închiriere. Potrivit Memoriilor scrise de Truman, acesta susține căa semnat acest decret fărăa-l fi citit, dând mari nemulțumiri sovieticilor.
ÃŽncheierea definitivăa războiului al doilea mondial în confruntări pe câmpul de luptă, se cunoaște în istorie că, a fost pe data de 14 august 1945, atunci când Japonia a capitulat, ÃŽmpăratul Hirohito acceptând condițiile Declarației de la Postdam, Declarație ce a fost stabilităîn iulie 1945, atunci când a avut loc, la Postdam, ultima conferințăa celor trei mari puteri (Marea Britanie, U.S.A. și U.R.S.S.).
Omenirea pășea pe calea unui nou război, un Război Rece (1947-1989), o perioadăde confruntări politice și ideologice, o permanent stare de tensiune între douătabere, cândva aliate.
Politici de redresare a lumii postbelice
La 12 martie 1947, președintele U.S.A., Harry S. Trumman rostește un discurs faimos ce avea săintre în istorie drept “Doctrina Trumman„.
Liderul american va arăta douămoduri de viațăîn perioada ce va urma pentru omenire: “un mod de viațăse bazeazăpe voința majorității și se distinge prin instituții libere, guvern reprezentativ, alegeri libere, garantarea libertății individuale, libertatea cuvântului și a credinței relgioase, libertatea convingerilor politice. Al doilea mod de viațăse bazeazăpe voința unei minorități impusăcu forța majorității. El se sprijinăpe teroare și opresiune, pe controlul total al presei și radioului, alegeri falsificate și suprimarea libertăților individuale.„
Președintel Trumman s-a referit în acest discurs la Democrație și Totalitarism, lansând tuturor națiunilor (inclusiv celor de orientare comunistă) săopteze ferm pentru una din aceste douăcăi. Afirmațiile din doctrina Trumman fac referire la o îndiguire a totalitarismului și vizeazăeliberarea Europei de Est.
Un alt moment important pentu redresarea lumii postbelice a venit tot din partea Americii. Planul Marshall a fost propus lumii printr-un discurs rostit de George Marshall la Universitatea Harvard. General și secretar de stat, deținător al premiului Nobel pentru pace în anul 1953, George Marshall a spus în discursul său: “Politica noastrănu este îndreptatăîmpotriva vreunei țări sau doctrine, ci împotriva foamei, sărăciei, disperării și haosului.„
Crearea blocului politico-militar, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.)
Primele semnale ale încheierii acestui Tratat se întrevăd în anul 1947, an deosebit de important pentru Războiul Rece. Înmartie 1947, Franța și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au încheiat un document contra agresiunii, dar îl vor concepe ca pe un acord antigerman.
Înianuarie 1948 lucrurile iau o întorsăturănouă. Sub imapctul doctrine Trumman și al planului Marshall, observându-se comportamentul sovietic în zonele ocupate, se propune unitatea Occidentului, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord venind cu aceastăpropunere. Ministrul afacerilor externe al Marii Brtianii, Ernest Bevin, dorea extinderea la BENELUXÂ a tratatului franco-britanic semnat cu un an mai devrem la Dunkerque, dorea ca BENELUX sădevinăo uniune economic întemeiatăde Belgia, Olanda și Luxemburg, prima etapăa constituirii fiind acordurile (monetar și vamal) semnate la Londra în 1943 și 1944.
Dupăcum se poate observa, între aceste douădocumente era o mare diferență. Cel din 1947 era îndreptat împotriva Germaniei, cel din 1948, împotriva oricărei agresiuni, aceastănouăredactare fiind sugeratăde U.S.A.
În11 martie 1948, Bevin preconizeazăinaugurarea de convorbiri anglo-americane în legăturăcu o lărgire a tratatului de la Bruxelles și un plan de siguranțăatlanticăcare săfie completat de un plan de siguranțămediteraneană. Acest pact a fost gândit de ministrul de externe al guvernului Norvegiei, Trygve Lie, guvern aflat în exil din 1944.
Îniunie 1948, George Marshall și senatorul Arthur Hendrick Vandenberg îi determinăpe colegii lor săadopte o rezoluție în favoarea “asocierii U.S.A., pe căi cosntituționale, la măsuri regionale și colective, bazate pe un ajutor individual sau mutual, efectiv și continuu.„ Pe baza acestui text, la 6 iunie se vor deschide negicierile între semnatarii Tratatului de la Bruxelles, U.S.A. și Canada, primul ministru al Canadei, Louis Saint Laurent, ducând de mai mult timp o campanie pentru Pactul Atlantic.
Danemarca, Irlanda, Italia, Norvegia și Portugalia se vor alătura Tratatului care va fi semnat la 4 Aprilie 1949, la Washington, în sunetele imnului “Just hands across the sea!„ (“Mâini întinse peste mări!„- cântec pe versurile lui Byron Webber, jurnalist englez ce a trăit între anii 1838-1913. Semnarea Tratatului a reprezentat actul de constituire a armatei democrației, armatăce avea rolul săapere statele lumii de totalitarism, socialism/comunism. Primul succes notabil al N.A.T.O. a venit imediat: în mai 1949 sovieticii au fost nevoiți săridice blocada Berlinului.
Semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, nu a rămas fărăurmări în tabăra sovieticilor, aceștia aveau săconstituie în mai 1955, Tratatul de la Varșovia, un pact ce avea săincludăîn componența lui, toate poparele europene aflate în interiorul lagărului sovietic.
Cele douătabere aveau săfacăfațăunor numeroase crize politice și militare, acestea izbucnind în defavoarea sovieticilor, în tot lagărul lor, în anul 1989, atunci când revoltele ce au izbucnit în statele din Centrul și Sud-Estul Europei au adus elibrearea acestor zone de sub influneța sovietică. În1 aprilie 1991, printr-un consens al statelor ce au semnat Tratatul de la Varșovia, aceasta a încetat sămai existe.
Astăzi, la 65 de ani de la înființare, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord cuprinde în rândurile ei, 28 state din Europa și America de Nord, a rămas mai departe apărătoare a democrației și păcii în întreaga lume, primind în componența ei, prin mai multe extinderi, state ce s-au aflat odatăîn tabăra adversă.
Cu ocazia summit-ului de la Praga, în 21 noiembrie 2002, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a invitat încășapte țări săfacăparte din rândurile ei. Cu acest prilej, România a primit invitația de a adera la N.A.T.O. În29 martie 2004, România, alături de alte șase state invitate în anul 2002, a primit statut de membru a N.A.T.O. cu drepturi depline.