Fabulos! Cum a cumpărat România una dintre cele mai vechi biserici gotice din Paris

Posted on iun. 3 2016 - 2:59am by petre

Anul Domnului 1374. Pe când Vlaicu VodăBasarab, de pe tronul Valahiei, se războia cu Ludovic cel Mare de Anjou, rege al Ungariei, Croației și Poloniei pentru Banatul Severinului, tulburați de tobele mehteranurilor otomane care bubuaiu tot mai aproape dinspre Balcani, la antipozii Europei era vremea catedralelor.

Parisul finalizase, dupădouăsecole, monumentala Notre Dame, iar regele Carol al V-lea de Valois, zis cel ÃŽnțelept, își consolida renumele de monarh constructor prin ridicarea și dezvoltarea unor edificii emblematice pentru Franța: fortăreața Bastiliei, castelele Luvru, Vincennes, Saint-Germain-en-Laye.

Stingerea din viață, cu doar un an înainte, în 1373, a cancelarului și prietenului său Jean de Dormans, cardinal și episcop de Beauvais, care fondase în 1370 Colegiul de Dormans-Beauvais în cadru vechii Universități a Parisului, l-a determinat pe suveranul luminat să-și onoreze promisiunea făcutăcardinalului de a ridica clădiri pentru colegiu.

 

La 30 ianuarie 1374, regele pune cu mâna sa serenisimăpiatra de temelie a Colegiului de Dormans-Beauvais, construcția fiind încredințatăarhitectului regal Raymond du Temple, faimos pentru contribuțiile sale la finalizarea catedralei Notre Dame, transformarea palatului Luvru în reședințăregală, ridicarea Palatului Vincennes cu cel mai înalt donjon din Europa și altele.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Catedrala Paris_033 mic

Principalul edificiu în cadrul complexului Colegiului de Dormans-Beauvais urma săfie capela, a cărei contrucție avea săînceapăîn 1375, lucrările durând cinci ani. La 29 aprilie 1380, capela, care a primit hramului Sfântului Ioan Evanghelistul, a fost sfințităde arhiepiscopul Parisului, dar se spune căprima ceremonie religioasăpublicăs-a oficiat abia la 29 noiembrie 1382, de sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail.

Exact o jumătate de mileniu mai târziu, Regatul României, cumpărăbiserica și o transformăîn bisericăortodoxă, pentru românii din Paris!

Chiar dacă, la dimensiuni, nu se poate compara cu marile catedrale occidentale, magistrul Raymond du Temple a reușit săcreeze o bijuterie a goticului târziu, a cărei istorie fabuloasăavea săva confunda cu cea a Parisului și a Franței, vreme de peste șase secole.

Potrivit preotului Iulian Nistea, care a consemnat o scurtăistorien a lăcașului, la capela de Dormans-Beauvais s-au rugat de-a lungul timpului François-Xavier (1506-1552), Ignațiu de Loyola (1491-1556) – cofondatori ai ordinului iezuit -, Cyrano de Bergerac (1619-1655), Nicolas Boileau (1636-1711), frații Perrault (sec. XVII), Charles Rollin (1661-1741) și alte nume celebre ale lumii intelectuale și ecleziastice franceze.

Revoluția francezăaduce vremuri grele pentru credințăși pentru biserică. La Grande Armee a lui Napoleon transformăclădirile colegiului în cazarmă. Regimurile politice se succed în Franța, imperiul, războaiele, restaurația și republicile bulverseazăsocietatea.

Preotul Nistea povestește:

În1865 o comunitate de dominicani cumpărăbiserica, o restaureazăși o împodobesc cu vitraliile care existăpânăastăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franța secolului al XIX-lea pentru congregațiile catolice: în noiembrie 1880, la doar cincisprezece ani de la cumpărarea locaÅŸului, dominicanii sunt expulzați din Franța în urma violentului decret anti-congregaționist din acel an. Dominicanii vând la repezealăunor întreprinzători constructori, care schimbădefinitv destinul vechiului colegiu: biserica este lăsatăîn paragină(cu gândul poate căaÅŸa se vor obține autorizațiile spre a fi demolată), și clădiri de locuințe se construiesc strâns în jurul ei. Totuși, Providența pregătise altceva pentru acest lăcaÅŸ de cult.

Pe de-o parte, Ministerul culturii francez se sesizează, și claseazăcapela monument istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salveazăde la pieire.

Pe de altăparte, românii căutau, în același timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât capela improvizatădin strada Racine, unde prima parohie a fost fondatăîn anul 1853.

ÃŽntr-adevăr, simpatia și admirația românilor pentru Franța face ca Parisul sădevinăprin anii 1830-1840 principalul oraÅŸ universitar occidental unde tineretul Å¢ărilor Române era trimis spre a se forma. Acești tineri, care fondau prin 1845 o „Societate a studenților români din Paris”, dimpreunăcu o bibliotecăși o salăde întâlniri, sunt cei care vor fi motorul Revoluției române de la 1848 (iar mai târziu creatorii României moderne). Înmijlocul acestor tineri entuziaști sosește la Paris, pe la sfârșitul anului 1852 sau începutul lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul, el însuși membru al efemerului guvern revoluționar valah de la 1848. El înființeazăo capelăortodoxăromânească, care este recunoscutăoficial de guvernul francez în noiembrie 1853. Improvizatăîntr-un imobil din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin, Capela Românădin Paris funcționeazăaici pânăîn 1882, când clădirea primește aviz de demolare, în urma planurilor de extindere a laboratoarelor Facultății de Medicinădin Paris.

Proiectul de cumpărare a « capelei dominicanilor » din 9 bis, rue Jean de Beauvais, primește susținerea deplinăa guvernului regelui Carol I al României (încoronat cu doar un an în urmă) și a mai tuturor familiilor boierești ale vremii. O subscripție publicăeste de asemeni deschisă. Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais este cumpăratăde guvernul Regatului României în septembrie 1882, cu participarea financiarăși moralăa tuturor românilor, ca o profeție a ceea ce ea avea sădevină: o punte în schimbul spiritual între România și Franța.

Resfințităîn 1892 – de către episcopul Inochentie Ploieșteanul – biserica a avut o pleiadăde preoți superiori de valoare, profesori la facultățile de teologie sau viitori episcopi în România.

În1948, când comunismul s-a instalat în România postbelică, comunitatea decide săse separe administrativ de Patriarhia Romînă, înțelegând căSfântul Sinod al Bisericii-mamănu mai are libertatea deplinăa propriilor decizii. ÃŽncepe o perioadădificilăde rezistențăcreștinăactivăfațăde invazia comunistă, cu susținerea unor mari personalități, ca Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu, și sub oblăduirea canonicăa Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar dupăretragerea și moartea acestuia, sub omoforul episcopului Teofil Ionescu (fost superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea război mondial).

Administratădin 1948 și pânăastăzi de asociația cultualăde drept francez APCOR (Association pour la pratique du culte orthodoxe roumain à Paris), Biserica participăși astăzi din plin la viața spiritualăși culturalăa românilor din regiunea pariziană, sub îndrumarea duhovniceascăa preotului paroh stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoții Iulian Nistea și Jean Boboc (10 mai 2009).

Înzilele de 24-25 noiembrie 2007, comunitatea a sărbătorit aniversarea a 125 de ani de la cumpărarea bisericii și 115 ani de la sfințirea ei. Au luat parte la festivități Excelența Sa domnul Teodor Baconschi, ambasador al României la Paris, doamna Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural Român din Paris, alți membrii ai ambasadei și consulatului României în Franța. Au slujit mitropolitul Iosif (Pop), arhiepiscopul Nathaniel (Popp), arhiepiscopul Adrian (Hrițcu), episcopul Marc (Alric), dimpreunăcu un sobor de preoți și diaconi.

O zi istorică- după60 de ani, Biserica Românăparizianăse întoarce la Biserica mamă

Pe buzele tutror românilor ortodocși din Paris sunt cuvintele „o zi istorică” și pe fețele lor bucuria reconcilierii. Pe 10 Mai 2009 adunarea generalăextraordinarăa parohiei Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail din Paris („Biserica Românădin Paris”) aprobăîn unanimitate trecerea parohiei sub omoforul IPS mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, în sânul Bisericii-mame.
60 de ani de separare

Biserica Românădin Paris s-a separat de Patriarhia Românăla sfârșitul anului 1948, în momentul în care semnele instalării comunismului în România (precum și semnele pierderii treptate a autonomiei Bisericii în raport cu puterea pro-sovietică) deveniserăevidente pentru românii ortodocși din Franța.

Dupăo periodădificilăde rezistențăîn fața puterii atee din România (a se vedea: scurt istoric), și dupămai mulți ani de dialog al reconcilierii cu Biserica-mamăprin intermediul ierarhului ei canonic în Europa Occidentală, mitropolitul Iosif, și cu încurajarea IPS Nathaniel, Arhiepiscop al Detroitului și al Episcopiei Ortodoxe Române din America (care a acoperit cu dragoste parohia sub omoforul lui în ultimii zece ani), adunarea generalăextraordinarăa parohiei decide, duminică10 mai 2009, intrarea sub omoforul Mitropolitului Iosif, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Cu mulțumiri preotui Iulian Nistea, Biserica Ortodoxã Românã din Paris.

Comments

comments

About the Author