ÎnDuminica a V-a dupăRusalii ÃŽnaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vizitat comunitatea de credincioși din filia Fărășești, din cadrul Protopopiatului Făget. Înprimele ore ale dimineții ÃŽnaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat în mod tradițional de credincioșii parohiei alături de păstorii lor de suflete. Părintele protopop Bujor Păcurar a săvărșit Sfânta și DumnezeiascăLiturghie împreunăcu clerici de la centrul eparhial, preoți de la parohiile învecinate și monahii din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei în prezența chiriarhului locului. Cu acest prilej a fost sfințităși o placăcomemorativă, în amintirea eroilor din aceastălocalitate care au căzut pe câmpul de luptăpentru apărarea țării noastre și a credinței noastre strămoșești.
Cuvântul de învățăturăa fost rostit de către chiriarh, care a subliniat importanța pericopei evanghelice din Duminica a V-a dupăRusalii, când Mântuitorul Hristos a vindecat pe cei doi demonizați din ținutul Gadarei. ÃŽndemnul adresat a fost acela de a-l avea întotdeauna pe Domnul Iisus aproape de noi, ca un vindecător de suflet și în noi, prin ÃŽnsuși Trupul și Sângele SĂƒu și nimic din aceastăviațăsănu ne despartăde dragostea Sa dumnezeiască.
Preotul paroh Călin Beniamin Lazăr a mulțumit ÃŽnaltpreasfinției Sale pentru binecuvântarea și îndemnul adresat credincioșilor de aici, căci dupămai bine de 33 de ani un ierarh poposește în aceastăcomunitate, pentru a aduce pacea și lumina lui Hristos. Bucuria a fost una cu atât mai mare, cu cât chiriarhul a dat binecuvântarea pentru a se demara lucrările de picturăa bisericii cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind în acest fel prima bisericăce va îmbrăca un veșmânt nou, de când ÃŽnaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost ales în înalta demnitate de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. Înacest mod comunitatea de aici se va îmbogăți cu aproximativ 100 de veșnic rugători către Dumnezeu, sfinții acei pururea rugători și calzi mijlocitori către Dumnezeu.
Filia Fărășești aparține de parohia Pietroasa, se aflăla granița județului Timiș și se învecineazăcu județele Caraș-Severin și Hunedoara; un loc deosebit de frumos, o grădinăa raiului cum a fost numităde Părintele Mitropolit Ioan, un loc unde credincioșii sunt vecini cu Dumnezeu și unde îngerii sunt cei care o locuiesc. Biserica a fost construităîntre anii 1978-1982 pe temelia vechii biserici din încredințarea vrednicului de pomenire mitropolit Nicolae Corneanu, când Preasfințitul Timotei Lugojanul, actualmente Arhiepiscop al Aradului a oficiat slujba de sfințire a lăcașului de cult, unde pânăastăzi comunitatea de aici își poartărugăciunile către bunul Dumnezeu.
sursa: Mitropolia Banatului