Despre Demeșvar, sau Dimeșvar, adicădespre Timișoara otomanăse vorbește foarte puțin, poate și pentru căpe teritoriul actualului oraș nu mai există, la suprafață, construcții din perioada de 164 de ani de dominație a Sublimului Stat Otoman, Devlet-i Aliye-i Osmaniye.
 
Despre înfloritorul  oraș cetate otoman Demeșvar avem descrieri suficient de amănunțite din surse diferite, în primul rând rapoartele birocratice ale funcționarilor imperiali, descrierile lui Evlya Celebi, cea a lui Henrik Ottendorf și din alte variate surse, multe studiate și sintetizate de istorici precum Ioan Hațegan.
Spre deosebire de alte orașe din regiune, care la rândul lor au fost aproape 200 de ani sub dominația semilunei, unde se mai păstreazăclădiri și monumente din perioada otomanilor, ca marea moschee a pașei Qasim din Pecs, băile turcești și mormântul lui Gul Baba din Budapesta, minaretul din Eger, moscheele și geamiile din Serbia șamd, la Timișoara toate cele 8 (9) moschei, sutele de clădiri administrative și rezidențiale, edificiile de for public au fost dărâmate în primele decenii ce au urmat toamnei anului 1716, când garnizoana otomanăa capitulat în fața armatelor habsburge, conduse de prințul Eugeniu de Savoia.
Construirea fortificații bastionare de secol 18 și sistematizarea urbanăa cetății dupăreguli moderne de către noi ocupanți au condus la dispariția oricărei urme a vechiului oraș turcesc.
Sau, poate cănu…. O legendăurbană, cunoscută, culmea, ma mult de turiștii care viziteazăTimișoara și mai puțin de timișoreni, învăluie în mister o căsuțăascunsăîntr-o curte din zona cartierul Elisabetin (Elisabethstadt), pe vremuri la extremitatea sudicăa cetății.
„Casa Turcească„
Clădirea se numește „Casa Turcească„ și este parte zonei care pânăla 1716 ar fi fost o mahala a cetății turcești, devenitădupă1716 Maierele Vechi. Hărțile austriece din perioada de început a Timișoarei habsburge indicăcăîn actualul cartier Elisabetin, pânăîn la mijlocul secolului 18 nu existau decât patru parcele cu edificii, printre care Capela Rosalia, Cambiatura poștei și „Casa Turcească„. Dintre aceste construcți, azi mai existădoar ultima.
La 1746, casa aparținea unui ofițer inginer în armata austriacă, Kaspar Dissel, un personaj care avea săjoace un rol important în construirea Timișoarei de azi, iar între anii 1759-1763, a aparținut călugărilor misericordieni.
Kaspar Dissel este inginerul care, la 14 martie 1736, a prezentat administrației militare a cetății Timișoarei trei variante constructive pentru viitoarea bisericăromano-catolică, actualul Dom baroc al orașului. Dissel a lucrat și la edificarea fortificațiilor bastionare, dar și la ridicarea Bisericii Misericordienilor.
Tot Dissel este cel care a coordonat direct prima perioadăa construcțiilor la Dom, între 1736-1750.
Revenind la „Casa Turcească„, legendele spun căar fi găzduit un harem și ar fi aparținut inițial unui pașăturc și cădin pivnița construcției ar porni douătuneluri, unul pânăîn actualul cartier Cetate, altul pânăîn zona cetății Patrovaradinului.
Pânăîn 1989, mai mulți „curioși„ au dat târcoale casei, în căutarea comorilor pașei, dar o adevăratăcercetare a fost făcutăîn jurul anului 1990 de arhitectul Vasile Oprișan, care a și publicat considerațiile sale în legăturăcu misterioasa clădire. Potrivit arhitectului Oprișan, bănuielile potrivit cărora unul sau cele douăniveluri superioare, parterul și etajul, ar fi fost ridicate în perioada austriacăpeste nivelul pivniței boltite turcești, nu se confirmă. Vasile Oprișan susține în considerațiile sale căpivnița și primul nivel constituie un tot și opineazăcăar fi putut fi construite cu tehnici și materiale (cărămidă) specifice perioadei austriece a orașului. Cu toate acestea, surse variate prezintăcasa ca fiind construităîn secolele 16-17, ceea ce, în opinia specialiștilor, ar fi o eroare, așa cum, eronat, ar purta numele de „turcească„.
Totuși, existămulte voci care spun căaceastăcasănu seamănăcu nicio construcție austriacădin Timișoara, ba mai mult, este construităîn stil oriental.
Actualii proprietari ai casei (de după1989) povestesc căîn anii 1990, când au făcut lucrări de reabilitare, au găsit în pod gaura unui obuz care ar fi lovit acoperișul probabil timpul bombardamentului maghiar din 1849, sau, ulterior, în una dintre cele douăconflagrații mondiale.
Cât despre legendele privind tunelurile secrete, oamenii ridicădin umeri amuzați, spunând căsunt doar…. legende.
Legende care, însă, circulăși cresc atractivitatea unui oraș cu o istorie milenară, așa cum este Timișoara.
Ah. Am uitat săvăspunem unde se află„Casa Turcească„. Cum unde, pe strada Evlya Celebi. Oare e o întâmplare?
.gif)
