Furtunile pun stăpânire pe vestul țării în această seară, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări nowcasting de cod portocaliu pentru județe din Banat, Crișana și sud-vestul României.
Meteorologii avertizează asupra unor fenomene periculoase care se manifestă pe durata serii de luni, 11 mai.
Cele mai afectate sunt zone din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Bihor și Mehedinți, unde sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice frecvente, vijelii și căderi de grindină.
În județul Arad, avertizarea este valabilă până la ora 21:15 și vizează municipiul Arad, dar și zeci de localități precum Ineu, Sebiș, Vladimirescu, Sântana, Pâncota, Șiria sau Săvârșin. Fenomene similare sunt anunțate și în zone din Bihor, Timiș și Hunedoara. Meteorologii spun că în intervale scurte de timp se pot acumula între 25 și 40 de litri de apă pe metrul pătrat, iar rafalele de vânt pot atinge 70–80 km/h. Sunt posibile vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni.
Sub cod portocaliu se află și județul Caraș-Severin, în special zona Moldova Nouă – Băile Herculane – Bozovici, unde avertizarea este valabilă până la ora 20:30. Și aici sunt prognozate averse torențiale, intensificări ale vântului și grindină.
În Mehedinți, inclusiv în Drobeta-Turnu Severin și zona montană din apropierea Orșovei, meteorologii avertizează asupra unor episoade de vreme severă cu ploi abundente, descărcări electrice și vijelii ce pot atinge 70 km/h.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul furtunilor, să nu se adăpostească sub copaci și să își protejeze bunurile care pot fi afectate de rafalele puternice de vânt sau grindină.




