Miniștrii USR PLUS își vor anunța în această seară demisiile

Posted on sept. 6 2021 - 5:44pm by petre

Miniştrii USR PLUS îşi vor anunţa demisiile în această seară, pe fondul crizei politice stârnite de revocarea ministrului Justiţiei Stelian Ion, afirmă surse politice pentru Observator.

Conform surselor Observator, miniştrii USR PLUS îşi vor depune mandatele în această seară, relatează reporterul Observator Larisa Bernaschi. Tot conform surselor, Dacian Cioloş şi Dan Barna, liderii USR PLUS, au fost convocaţi la Palatul Cotroceni marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.

Vă amintim că preşedintele României a purtatat astăzi o discuţie de 30 de minute cu premierul Florin Cîţu, despre care încă nu a făcut declaraţii.

Moţiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută azi în şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, după ce reprezentanţii PNL şi PSD au părăsit şedinţa înainte ca moţiunea să ajungă pe ordinea de zi. Acuzaţi de USR PLUS şi AUR că fac blat cu PNL, cei de la PSD au declarat ulterior că nu „asistăm, aşa, la un circ în interiorul puterii şi ne cer nouă, celor de la PSD, să venim aşa ca o măciucă şi să rezolvăm circul între ei. Să şi-l rezolve”. Sorin Grindeanu, prim vice-preşedintele PSD a mai adăugat că de la sfârşitul săptămânii trecute tot aşteaptă ca cei de la USR PLUS să îşi dea demisia din Guvern şi i-a invitat în opoziţie.

Comments

comments

About the Author