Marcel Ciolacu ar urma de demisioneze chiar astăzi de la şefia partidului pe care îl conduce de peste cinci ani.
Surse Observator spun că liderul PSD şi-ar dori să rămână preşedinte interimar al partidului până la organizarea unui nou Congres şi în acelaşi timp să preia şefia Camerei Deputaţilor.
Potrivit unor surse din pardin, social-democraţii se vor întâlni în jurul orei 13:00, la Vila Lac, şi pentru a decide forma interimară de conducere pe care o vor folosi după demisia preşedintelui partidului, Marcel Ciolacu.
Acesta a anunţat luni seară, într-o întâlnire informală cu liderii partidului, că îşi va depune demisia în şedinţa CPN de marţi. Printre cei care ar putea să preia şefia partidului, interimar, până când se organizează congres pentru alegeri, se numără Sorin Grindeanu şi Daniel Băluţă, în acest moment prim-vicepreşedinţi, Victor Negrescu şi Bogdan Ivan, potrivit Agerpres.
Astăzi, în Consiliul Politic Naţional al partidului, se va lua şi decizia privind intrarea la guvernare împreună cu PNL şi USR sau rămânerea în opoziţie pentru a evita impactul electoral al măsurilor economice nepopulare ce ar urma să fie luate de viitorul guvern.
Fostul premier nu vrea să îşi asume singur eşecul alegerilor prezidenţiale şi îşi doreşte demisia în bloc a conducerii partidului după ce Crin Antonescu, candidatul susţinut de PSD, PNL şi UDMR, nu a reuşit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidenţiale.