Polițiștii orașului Deta au depistat, în trafic, un tînăr de 33 de ani care transporta 7480 de țigarete de contrabandă.
La data de 15 mai a.c., polițiștii orașului Deta au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N. 59, în localitatea mai sus menționată.
Procedând la efectuarea controlului autoturismului, condus de un tînăr de 33 de ani, din Lugoj, polițiștii au constatat căacesta transporta mai multe pachete de țigări netimbrate corespunzător, de proveniențăSerbia.
Înurma inventarierii, s-a stabilit căîn interiorul autoturismului se aflau 7480 de țigarete, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate lucrătorilor vamali.
Totodată, polițiștii au găsit în autoturism 27 de litri de erbicid, a cărui provenințănu a putut fi dovedită.
Încauzăa fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandăîn formăcalificatăși transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase cu încălcarea prevederilor legale.
Polițiștii continuăcercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tînărului.