Autoritățile române au decis interzicerea intrării în țarăa unor cetățeni ungari din patru formațiuni, inclusiv Jobbik, urmând săfie făcute demersurile necesare pentru ca aceștia săfie declarați indezirabili, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
„Înurma activității de evaluare a riscului la adresa ordinii publice și a securității naționale, în conformitate cu dispozițiile legale ale legislației comunitare, autoritățile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de naturăa afecta ordinea publicăși securitatea națională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României și s-a solicitat instanței competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetățeni ungari, care desfășoarăîn țara noastrăactivități cu caracter extremist în favoarea organizațiilor Noua GardăUngară, Mișcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor și Jobbik”, a declarat Dajbog.
Despre aceștia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit „cu certitudine căsunt implicați în activități de naturăa justifica măsurile dispuse în condițiile legii”.
„La acest moment, suntem într-o procedurăde informare a autorităților ungare, pentru a avea certitudinea căși persoanele vizate sunt informate”, a mai spus Monica Dajbog.
Referitor la președintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus cănu poate furniza informații, pentru căpe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauzăpenală.
Poliția Românăa anunțat anterior, tot vineri, căaproape 1.000 de polițiști sunt mobilizați pentru a asigura ordinea și siguranța publicăîn 15 județe, la evenimentele organizate în perioada 15 – 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Potrivit Poliției Române, în perioada 15 – 17 martie, în 56 de locuri din 15 județe ar urma săaibăloc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.
Președintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, un mesaj politicienilor maghiari care se anunțăîn număr mare în România în următoarele zile, că”oricine poate fi cu ușurințăexpulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacănu respectălegile și Constituția”.
Șeful statului i-a averizat pe politicienii maghiari „săaibăîn vedere căstatul român nu va tolera mesaje care săcontravinăConstituției României”.
Băsescu a precizat cămăsuri vor fi anunțate vineri de Ministerul de Interne.
„Obiectivul nostru este căoamenii politici maghiari sănu utilizeze perioadele de campanie electoralăpentru a face declarații care contravin Constituției României, statului de drept și comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor țări”, a mai spus Traian Băsescu.
Președintele i-a transmis un mesaj și liderului Jobbik, Vona Gabor: „Săfie convins domnul președinte al Jobbik căîi știm foarte bine activitatea politică”.
Tot Traian Băsescu declara, marți, căcere Guvernului și Parlamentului emiterea unui act normativ prin care săse interzicăprezența membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept „extremist”.
„Cred căe timpul săpunem capăt acțiunilor acestui partid pe teritoriul României, și cer public Guvernului și Parlamentului săse emităact normativ prin care prezența pe teritoriul României a membrilor și liderilor acestui partid săfie interzisă. Este un partid extremist”, a spus Băsescu.
Ministerul de Interne îl poate declara miercuri pe liderul Jobbik drept persoanăindezirabilăpe teritoriul României dacăpreședintele Traian Băsescu, ca șef al Consiliului Suprem de Apărare a Å¢ării, avizeazăprocedura, a declarat premierul Victor Ponta.
El a precizat căministerul a elaborat de marți dimineața documentația în acest sens, dar președintele, având informații despre ce se întâmplăla nivelul Guvernului, a vrut să”fure caimacul”.
Ponta a afirmat anterior căRomânia poate interzice prezența pe teritoriu a unei persoane, iar Guvernul a transmis Președinției un material al Ministerului de Interne privind activitatea liderului Jobbik, președintele Băsescu putând acționa în acest sens dacăi-a „reevaluat” pe acesta și pe Laszlo Tokes.
Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor uciși în 1854, organizatăla Târgu Mureș, CNS cerând autonomia Å¢inutului Secuiesc, dar și începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Participanții au ascultat discursuri timp de aproximativ trei ore și jumătate, în fața Monumentului Secuilor Martiri, dupăcare președintele CNS i-a îndemnat pe manifestanți săse deplaseze pe trotuar spre centrul orașului. Participanții au pornit în marș strigând „Hungaria”, „SăpiarăTrianonul” și „Autonomia”.
Întimpul manifestației, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizației „64 de Comitate” (HVIM), veniți din Ungaria, s-au certat și îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.
Străinii care prezintăun pericol pentru ordinea publicădin România pot fi opriți de autoritățile de frontierăsăintre pe teritoriul țării, se aratăîn OUG 194/2002, care reglementeazăregimul străinilor în România.
La articolul 6 din Ordonanța de Urgențăa Guvernului 194/2002, se menționeazăcondițiile cu privire la intrarea străinilor în România.
Astfel, cetățenii străini sunt obligați prin lege săaibă, printre altele, un document valabil de trecere a frontierei, care este acceptat de statul român, sănu fie incluși în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în țara noastrăsau care au fost declarați indezirabili și sănu prezinte „un pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică”.
Același act normativ menționeazăla articolul 4, privind obligațiile străinilor aflați pe teritoriul României, căaceștia „nu pot organiza partide politice ori alte organizații sau grupări similare acestora și nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcții și demnitați publice și nu pot iniția, organiza sau participa la manifestații ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranței naționale”.
Înacelași timp, „străinii nu pot finanța partide, organizații, grupări sau manifestații ori întruniri”.
sursa: Mediafax