„ÃŽngerii galbeni„, amendați de 10 ori

Posted on mai 14 2014 - 10:56am by petre

Zece sancțiuni aplicate de polițiștii locali pentru blocarea, ridicarea și transportul autovehiculelor de către ÃŽngerii Galbeni

Poliția LocalăTimișoara a aplicat, pânăacum, un număr de zece sancțiuni contravenționale, fiecare de câte 2000 lei pentru societatea ÃŽngerii Galbeni Asigurări SRL, cu sediul în Giarmata, în baza HCL 146/2014, pentru căa blocat și ridicat autoturismele mai multor cetățeni în parcările unor societăți sau centre comerciale.

„ingerii„ galbeni
Încazurile menționate persoanele păgubite au depus și plângeri penale la secțiile de poliție naționalăpentru comiterea infracțiunii de furt pentru autovehiculele ridicate. Potrivit HCL 146/2014, se interzice blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor de alte unități cu excepția celor autorizate de Primăria Municipiului Timișoara și se interzice depozitarea vehiculelor ridicate în alte spații decât cele aprobate de către Primăria Municipiului Timișoara.

De asemenea, toate centrele comerciale au obligația sădeschidăparcările pentru clienții acestora sau săcontroleze accesul acestora prin bariere. Acestea au obligația de a înștiința clienții cu privire la modalitatea de parcare, respectiv perioada de timp oferităpentru parcarea vehiculelor clienților, precum și sancțiunile în caz de neconformare.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționeazăcontravețional cu amendăde la 2.000 – 2.500 lei. Cu siguranțăși alte instituții ale statului care au competențe în astfel de cazuri s-au sesizat și efectueazăverificări privind legalitatea acțiunilor societății respective, cu atât mai mult cu cât la Poliția Localăcrește de la zi la zi numărul de reclamații pentru fapte de acest gen.

Comments

comments

About the Author