Un şofer de 21 de ani, beat şi fără permis, şi-a omorât un prieten, iar pe altul l-a băgat în spital în stare critică, după ce a provocat un accident.
Cei trei tineri erau într-o maşină decapotabilă care s-a răsturnat după o manevră periculoasă făcută de bărbatul de la volan în timp ce încerca să depăşească.
Accidentul a avut loc miercuri dimineaţa în comuna Grojdibodu, judeţul Olt. Potrivit primelor verificări, un tânăr de 21 de ani aflat la volanul unui autoturism a încercat să depăşească maşina din faţa sa, moment în care a acroşat-o.
În urma impactului, maşina s-a răsturnat.
În autoturism erau şi alte două persoane.
Din nefericire, un bărbat de 31 de ani a murit pe loc.
Celălalt pasager, dar şi şoferul au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o valoare de 0,78 mg/l de alcool pur în aerul respirat. Mai mult, poliţiştii au depistat faptul că şoferul nu deţinea nici permis de conducere. Autorităţile fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia şi urmează să dispună toate măsurile legale care se impun.