Incident grav în vestul țării – o femeie a fost omorâtă de un câine.
În cursul acestei seri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie din localitatea Zorlențu Mare a fost atacată și mușcată de un câine.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că victima este o femeie în vârstă de 70 de ani, care în jurul orei 18.35 a fost mușcată de câinele familiei, un exemplar din rasa American Bully, în timp ce se afla în grădina casei.
La fața locului a fost solicitată de urgență intervenția unui elicopter SMURD, echipajul medical efectuând manevre de resuscitare.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, femeia a fost declarată decedată.
Câinele implicat în incident a fost tranchilizat și eutanasiat.
Cercetările continuă în acest caz sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor de către proprietarul câinelui pentru a preveni atacul asupra unei persoane.