Un gest neașteptat din partea premierului Ilie Bolojan a atras atenția tuturor participanților la Congresul extraordinar al PNL, desfășurat sâmbătă la Palatul Parlamentului.
După încheierea discursurilor și în timp ce colegii de partid părăseau sala, Bolojan a rămas în urmă și a început să strângă paharele, sticlele goale și pliantele abandonate pe jos sau pe scaune.
Fără să ceară ajutor, premierul a adunat resturile lăsate de delegați, oferind o imagine inedită și un mesaj vizual puternic într-un moment de răscruce pentru partid. Gestul său a fost filmat de mai mulți participanți și distribuit rapid pe rețelele sociale, unde a fost comentat intens.
Mai mulți membri ai partidului, văzând exemplul liderului liberal, s-au alăturat spontan la strânsul gunoiului. Pentru mulți, scena a fost interpretată ca o metaforă a direcției în care Bolojan vrea să îndrepte PNL: ordine, responsabilitate și eliminarea risipei – atât în sens fizic, cât și politic.
„Curățenie trebuie făcută, și la propriu, și la figurat”, a spus scurt un apropiat al premierului, sugerând că Bolojan vrea să transforme partidul din temelii, inclusiv prin semnale concrete ca acesta.
Congresul PNL a reunit peste 1.200 de delegați din toată țara, în contextul relansării partidului după o serie de eșecuri electorale și așteptări ridicate de la actualul Guvern. Bolojan a vorbit în discursul său despre reforma administrativă, eliminarea sinecurilor și asumarea unor decizii nepopulare, dar necesare.
Gestul său simplu, dar simbolic, pare să fi spus mai mult decât orice frază rostită la tribună.