La 5 iunie 1446, Iancu de Hunedoara a devenit regent al regatului apostolic al Ungariei.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui război civil sângeros, în provinciile de vest, de sud și nord (astăzi Slovacia(, care a durat pânăîn 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Iancu de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantăce i-a fost încredințatăîn 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit săimprime Ungariei o linie politicăpredominant antiotomană, conflictele din Europa Centralăcu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
Liniștea a fost obținutăprin încheierea în vara lui 1443 a unui armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, dupămoartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau V Postumul (1453-1457). Dupămoartea prematurăîn 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul.
La Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultatăca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. Dupăce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datoritădificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit săsemneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.
