De când e lumea lume și Banatul fruncea, duminica e zi de joc! Așa că astăzi, la lăsatul serii și-al secului, în prima duminică de după Rusalii, ne-a fost poftă și drag să dansăm și-am pornit jocul în Piața Operei.
Aproape 150 de trecători, suprinși și încântați, s-au oprit din drumul lor să-i admire pe dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul, iar cei mai îndrăzneți și păcimași dintre ei, cu zecile, s-au pornit la horit!
Decana de vârstă și de entuziasm a momentului a fost o admirabilă doamnă de 89 de ani împliniți, care s-a prins în joc chiar cu maestrul Nicolae Stănescu, unul dintre cei mai faimoși și valoroși coregrafi de dansuri populare din România.
A fost grozav să dansăm împreună, așa că ne-om prinde din nou în horă, fiți pregătiți, cu sufletul, la orice oră. Pentru că împreună e mai bine și, pas cu pas, așezat și legănat, pornim într-o zi cea mai mare horă din Banat!
#flashmob #hora #Banat #Timiș #CCAJT