Astăzi, 10.02.2024, la ora 14:21, pompierii din Timișoara au fost solicitați să intervină in urma unei explozii produse la o locuință, neurmată de incendiu, pe strada Dimineții din Timișoara.
De urgența s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere, un autocamion cu container multirisc, un buldoexcavator și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială pentru transport personal și victime multiple. La fața locului sunt alocate două ambulanțe SAJ.
Din primele informații nu sunt persoane surprinse sub dărâmături. 3 adulți și 4 copii au reușit să se salveze din locuință. O persoană de sex feminin este evaluată medical, suferind atac de panică.
Misiune în dinamică.
La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 14:20, polițiștii Sectiei 2 Politie Urbană au fost sesizați cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Anul 1848 din Timișoara s-ar fi produs o explozie.
În urma acestui incident, a fost rănit un băiat în vârstă de 15 ani, precum și 2 fete, în vârstă de 8 și 9 ani, fiind transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor care au dus la producerea acestui eveniment.