Au apărut noi date în văzul teribilă al dublului asasinat odios de la Timișoara!
Marți seara, în jurul orei 20, doi bunici, bărbatul de 75 și femeia de 78 de ani, vorbeau la telefon cu un nepot stabilit în străinătate, în Germania.
În timpul discuției telefonice femeia a strigat că intră cineva peste ei cineva în casă iar telefonul s-a închis imediat.
Nepotul a încercat apoi să îi contacteze pe bunici, dar nu a mai reușit
Bănuind că ceva rău s-au întâmplat, nepotul din Germania a sunat un verișor de la Timsioara pe care l-a trimis la apartamentul celor doi.
Timișoreanul s-a deplasat la apartamentul bătrânilor unde a găsit ușa deschisă și in casă pe cei doi bunici cei doi, înjunghiați.
„Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din Piața Țepeș Vodă din Timișoara, un bărbat și-a găsit bunicii decedați( un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie în vârstă de 78 de ani),iar în locuință a surprins o persoană necunoscută care a fugit.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării persoanei și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit.
S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii înfracțiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș” transmite IPJ Timiș.