Moment sfâșietor în Timișoara.
Colegii Andreei, studenta ucisă cu sânge rece de iubitul ei s-au adunat în fața Institutului de Medicină Legală unde familia fetei a venit să-i ridice trupul neînsufleţit.
Andreea, studentă la Medicină şi fostă Miss Boboc a sfârşit sub o ploaie de lovituri de cuţit – peste 30.
Psihologii criminalişti cred că asasinul ei, ascundea în spatele imaginii de tânăr credincios şi studios, profilul unui individ care făcuse o obsesie pentru fată şi care a omorât-o ca s-o pedepsească pentru că voia să-l părăsească.
Doborât de durere, tatăl Andreei le-a vorbit tinerilor care au venit să-i aducă un omagiu la sediul IML din Timişoara. Andreea urma să plece sâmbătă acasă şi cu doar o oră înainte de-a fi omorâtă i-a dat un mesaj tatălui pentru a-l anunţa că îşi face bagajul şi va urca în microbuz. Apoi nu a mai răspuns la telefon, iar tatăl ei a avut o presimţire sumbră.
Andreea a plătit cu viaţa decizia de a se despărţi de Mirel
Tânărul avea 23 de ani. Era şi el student la Medicină şi făcea în paralel Teologia. A atacat-o pe Andreea în apartamentul său, iar surse din anchetă spun că fata s-a luptat cu toată forţa ca să scape cu viaţă. A smuls inclusiv clanţa de la uşa camerei în care fusese încuiată.
sursa: Observator News