Dosarele secrete ale istoriei.
Ne propunem în rândurile care urmeazăsăaducem în fața dumneavoastrăamănunte interesante despre anul nașterii lui Hristos, așa cum apare el în scrierile vechi, în scrierile celor care s-au ocupat de arheologia Noului Testament, încercând săafle cu exactitate data nașterii Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos.
De-a lungul timpului, mai mulți oameni de științăau fost interesați, pornind de la cele ce au fost relatate în Noul Testament, săafle mai multe date exacte despre venirea în lumea pământeanăa Fiului lui Dumnezeu.
Lumea creștinăserbeazănașterea lui Hristos în 25 și 26 Decembrie, dar s-a dovedit cu trecerea timpului căaceastădatănu este chiar una în concordanțăcu realitatea. Astronomii și istoricii laici și eclesiastici nu au adoptat în mod unanim anul 0, ca fiind anul de naștere al lui Hristos și nici ziua de 25 Decembrie. Bineînțeles căoamenii de științăau argumente solide în a susține cădata nașterii lui Isus este greșită.
Responsabilitatea erorii este pusăpe seama călugărului scit Dionysius Exiguus care ar fi greșit în calculele lui. Dionysius Exiguus a trăit la Roma și, în anul 533 d. H., a fost însărcinat săstabileascădata începerii erei creștine, prin calcularea inversăa anilor. Dionysius a omis săintroducăanul 0 între anii 1 î. H. și 1 d. H. Călugărul scit a mai trecut cu vederea și cei 4 ani în care împăratul Augustus a domnit sub numele său, Octavian.
Ziua de naștere a lui Hristos apare pentru prima datăîn documente în anul 354 d. H., serbarea Crăciunului oficializându-se pentru data de 25 decembrie pe vremea împăratului bizantin Justinian, împărat al Imperiului bizantin între anii 527-565 d. H. Un rol important în stabilirea acestei date l-a avut o veche sărbătoare romanăcare era foarte însemnatăla Roma. În25 decembrie, la romani se serba „ziua nașterii neînvinsului„, ziua solstițiului de iarnăși, în același timp, ultima zi din Saturnalia. Aceasta degenera de obicei într-un carnaval debordant, permițând creștinilor săse simtăîn siguranțădin partea celor care îi prigoneau.
Bineînțeles căla stabilirea cât mai exactăa nașterii Mântuitorului nostru Isus Hristos s-a pornit din scrierile Noului Testament, principalul izvor istoric pentru vestirea acestei nașteri. Biblia ne spune clar căIsus Hristos s-a născut în Betleemul Iudeii, în zilele guvernării lui Irod. Din numeroase surse antice putem afla cine a fost, când a trăit și cât a guvernat Irod. Se știe căromanii l-au numit pe Irod guvernator al Iudeii în anul 40 î. H., el păstrând acest titlu pânăîn anul 4 î. H., când a murit. De la aceastăinformație se poate deduce căIsus Hristos se va naște înainte de anul 4 al erei necreștine.
Vestea nașterii unui nou rege l–a alarmat pe Irod, un tiran urât de poporul evreu. Poporul privea cu bucurie și speranțăvestea nașterii lui Isus. Istoricul evreu Flavius Josephus relateazăcă, la un an dupănașterea lui Isus, s-a răspândit zvonul căDumnezeu a hotărât săpunăcapăt stăpânirii străine peste poporul evreu, un semn divin anunțând venirea unui adevărat rege evreu.
Biblia ne relateazăprezența acestui semn în Evanghelia dupăMatei, tot de aici putând concluziona căavem de-a face cu un fenomen astronomic. Istorisirea lui Matei, apostolul lui Hristos, despre steaua mesianicăa pus la lucru imaginația omului. Opiniile profanilor, dar și ale unor experți referitoare la aceastăproblemăși-au găsit expresia într-un bogat volum de literatură. Au fost considerate și numite chiar „steaua Betleemului„ corpuri aflate în mișcare pe bolta cerească, dar și simple produse ale imaginației oamenilor.
Origene, unul din scriitorii bisericești, trăitor în Alexandria pe la anul 200 d. H., scrie: „Sunt de părere căsteaua care i-a călăuzit pe magii din răsărit era o stea nouă, deosebităde cele care apar pe bolta cereascăsau în părțile mai joase ale atmosferei. Probabil ea făcea parte din acea categorie de focuri cerești care apar din când în când, și care sunt numite de greci, fie mulțimi stelare, fie cozi de stele sau altfel.„
Cometele strălucitoare cu cozi prezente pe bolta cerului, au impresionat totdeauna oamenii.
Existăcredința căele anunțăevenimente deosebite. Se pune întrebarea: este oare surprinzător căcel mai impresionant dintre toate spectacolele stelare a fost asociat ideii de stea a magilor de la Răsărit? Numeroși pictori au au fost atrași de „steaua Betleemului„ și au reprezentat în operele lor nașterea lui Hristos printr-o cometă, care strălucește deasupra ieslei din Betleem.
Înjurul trecerii de la era veche la era nouă, doar de douăori, în anul 134 î. H. și 173 d. H., se amintește de lumina puternicăa unei stele noi. Nicio sursăveche, nici tradiția, nu pomenește nici de vreo cometăfoarte strălucitoare, nici de vreo stea nouă, în zona Mediteraneană, în jurul anului 0.
Înnoaptea de 17 decembrie 1603, matematicianul și astronomul curții imperiale Johanes Kepler, aflat la Praga, a observat cu ajutorul unui telescop apropierea a douăplanete. Înacea noapte Saturn și Jupiter și-au dat întâlnire în spațiu în constelația Peștelui.
Astrologii evrei au dat mare importanțăconstelației Peștilor iar scrierile rabinului Abarbanel relateazăcăMesia trebuie săaparăîn timpul conjuncției lui Saturn și Jupiter în constelația Peștelui. Se pune din nou întrebarea: oare în timpul nașterii lui Hristos a putut avea loc aceeași conjuncție observatăde Kepler în anul 1603?
Dupăce și-a verificat calculele, Kepler a mai găsit o triplăconjuncție a celor douăplanete. Din calculele astronomice a rezultat anul 7 î. H., în timp ce tabelele astrologice se pronunțăîn favoarea anului 6 î. H. Kepler a optat pentru anul 6 î. H., fixând zămislirea Mântuitorului în anul 7 î. H.
Descoperirile lui Kepler au fost readuse în prim plan de astronomii secolului XIX. Dar chiar și atunci a fost greu săsăfie găsite științifice sigure. Explicațiile necesare au fost găsite mult mai târziu, în secolul XX.
În1925, învățatul german P. Schnabel a descifrat documentele cuneiforme neo-babiloniene care aparțineau unei celebre școli antice, Școala de Astrologie din Sippar, din Babilon. Înobservațiile și datele acestei școli, Schnabel a dat și peste o notăcare se referea la poziția planetelor în constelația Peștelui. Jupiter și Saturn sunt observate cu atenție pe o perioadăde 5 luni dupăcalendarul nostru; era anul 7 î. H.
Înanul 7 î. H., Jupiter și Saturn s-au întâlnit într-adevăr în constelația Peștelui, de 3 ori. Dupăcalcule matematice a fost stabilit căaceastăîntreităconjuncție a fost clar vizibilăîn special în zona mediteraneană. Perioada acestei întâlniri planetare este redatăîn sistemul de datare al calculelor astronomice moderne.
Spre sfârșitul lui februarie în anul 7 î. H. cele douăplanete au început săse apropie. La 12 aprilie ambele planete s-au ridicat heliacal în constelația Peștelui. „Heliacul„ sau „răsăritul„ este cuvântul folosit de astronomi pentru a indica prima înălțare a unei stele vizibile în zorii zilei. Prima conjuncție a celor douăplanete are loc în 29 mai, în acea zi a anului 7 î. H., Jupiter și Saturn s-au întâlnit în constelația Peștelui.
A doua conjuncție a celor douăplanete a avut loc în ziua de 3 octombrie, , tot în constelația Peștelui. Pe data de 4 decembrie, anul 7 î. H., Jupiter și Saturn s-au întâlnit pentru a treia și ultima datăîn acel an în constelația Peștelui. Înanul 6 î. H., la sfârșitul lunii ianuarie, Jupiter a ieșit din constelația Peștelui și a intrat în constelația Berbecului.
ÎnNoul Testament apare o eroare de traducere atunci când în Evanghelia dupăMatei se spune despre cei trei magi căau spus: „I-am văzut steaua în Răsărit„. Întextul original, grecesc, apare „En te anatole„- la singular în grecește, iar în altăparte „anatolai„ la plural. Forma de singular „anatole„ are o anumităsemnificație astronomicăși implicăobservarea înălțării stelei în zori, așa numita înălțare heliacală. Traducerea exactăa textului „en te anatole„ ar fi următoarea: „i-am văzut steaua apărând în zorii zilei.„ Aceastătraducere ar fi corespunzătoare pentru Evanghelia dupăMatei, capitolul 2, versetul 2.
Înconformitate cu învățăturile antice, constelația Peștelui era semnul Apusului, al țărilor mediteraneene iar tradiția evreiascăo socotea semnul lui Israel, semnul lui Mesia. Constelația Peștelui se găsea la sfârșitul drumului parcurs de soare și la începutul unui nou drum. Prin acest semn, astrologii au putut vedea sfârșitul unei epoci vechi și începutul uneia noi.
Jupiter a fost consideratăde popoarele antice, o stea norocoasă, o stea regală. Tradiția evreilor socotea planeta Saturn drept protectoarea lui Israel, istoricul Tacitus confundând-o chiar cu Dumnezeul lor.
Înastrologia babiloniană, Saturn era steaua specificăSiriei și Palestinei. ÃŽntâlnirea lui Jupiter și Saturn, protectoarea lui Israel, în constelația „Å¢ării de Apus„, a lui Mesia, a impresionat profund pe astrologii evrei. Îngândirea astrologilor evrei, semnul acesta anunța apariția unui rege puternic în Å¢ara de la Apus, țara părinților lor.
Cea de-a treia conjuncție a celor douăplanete le-a adus foarte aproape una de alta, astfel încât au lăsat impresia căs-au contopit într-o singurăstea mare și strălucitoare. Înamurg, punctul luminos de pe cer se putea vedea în direcția sudului, iar magii din Răsărit, pe drumul lor de la Ierusalim spre Betleem au avut steaua strălucitoare în ochii lor. Chiar așa a fost, dupăcum spune Evanghelia, „mergea înaintea lor.„
An de an, milioane de oameni din întreaga lume aud istoria magilor de la Răsărit. „Steaua Betleemului„, simbol asociat Crăciunului, influențeazăviața oamenilor în diferite moduri. Îndicționarele biografice dar și pe pietrele funerare de mormânt, ea apare lângădata nașterii.
Pentru stabilirea cât mai precisăa datei nașterii lui Isus Hristos, alături de istorici și astronomi, un cuvânt îl au și meteorologii.
ÎnEvanghelia dupăLuca, apostol al lui Hristos, se relateazăurmătoarele, referitor la nașterea Mântuitorului: „Înținutul acela erau niște păstori care stăteau afarăîn câmp și făceau de strajănoaptea împrejurul turmei„, capitolul 2, versetul 8.
Meteorologii au date despre variațiile de temperaturădin acea zonă, din zona Hebronului. Aceastăzonăaflatăîn partea sudică, muntoasădin Iudeea, prezintăaceleași condiții climatice ca și în Betleem, aflat în apropiere.
Măsurătorile meteorologice făcute în perioada celor 3 luni de iarnă, au dat următoarele rezultate: decembrie -2,8 grade Celsius, ianuarie -1,6 grade Celsius, februarie -0,1 grad Celsius.
Primele douăluni au cele mai mari căderi de precipitații ale anului (147 mm. în decembrie; 187 mm. în ianuarie).
Din informațiile existente azi, clima Palestinei nu s-a schimbat semnificativ în decursul ultimilor 2000 de ani. Astfel observațiile meteorologice pot fi luate în considerare.
Întimpul Crăciunului, Betleemul este cuprins de ger greu, ciobanii cu turmele nu pot ieși în câmp la aceastădată.
Talmudul relateazăcăciobanii cu turmele ieșeau la păscut prin aceste locuri în luna martie și se înapoiau în noiembrie, rămânând la păscut timp de 8 luni. ÎnPalestina din zilele noastre, de Crăciun, animalele și păstorii se aflăla adăpost.
Mențiunea apostolului Luca subliniazăfaptul cănașterea lui Hristos a avut loc înainte de căderea iernii. Cât despre steaua semnalatăpe cerul Betleemului Iudeii în Evanghelia dupăMatei, ea indicăanul 7 î. H.
Cornel Florin Seracin
