Diana Șoșoacă, atac la Ludovic Orban în Parlament

Posted on iun. 17 2021 - 9:50pm by petre

Diana Șoșoacă, senatoare aleasă pe listele Alianței pentru Unirea Românilor, a fost miercuri în centrul evenimentelor din Parlament, recitându-i lui Ludovic Orban versuri din Mihai Eminescu în timpul votului pentru revocarea lui Renate Weber.

Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului, în urma votului de miercuri, decizia fiind luată cu 247 de voturi “pentru”, 32 de voturi “împotrivă” și o abținere.

Diana Șoșoacă a insistat să ia cuvântul după ce dezbaterile au fost încheiate, reproșându-i lui Luduvic Orban că “vă bateți joc de Constituție”.

I-au fost acordate trei minute pentru o declarație, iar aceasta a folosit-o pentru a continua atacurile către liderul Camerei Deputaților și pentru a recita versuri ale lui Mihai Eminescu.

“Finalizez după trei minute, dar încercați să fiți puțin respectuos. Dacă ne aducem aminte, dumneavoastră în timpul stării de urgență umpleați Guvernul cu pahare de whisky și trabucuri și românii erau amendați cu 20.000 de lei pentru că își cumpărau o pâine”, a declarat senatoarea Diana Șoșoacă, conform ziare.com.

După acest moment, Șoșoacă a ținut să reamintească că Avocatul Poporului a fost singura instituție care a luat partea cetățenilor români în timpul pandemiei.

 

“Doar Avocatul Poporului a ținut partea poporului român, în timp ce dumneavoastră ați omorât oamenii în spitale, i-ați legat de pat, le-ați aplicat tratamente inumane”, a adăugat senatoarea.

Înainte de a finaliza declarația, Șoșoacă i-a dedicat lui Ludovic Orban câteva versuri de-ale poetului Mihai Eminescu.

În acel moment, însă, i-a fost tăiat microfonul și a continuat să recite vorbind tare, deși neajutată de echipementele tehnice, în timp ce Ludovic Orban anunța procedura prin care se va vota pentru revocarea lui Renate Weber, informează ziare.com.

 

Comments

comments

About the Author