Peste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI și SPP și aproximativ 140 de militari din Franța, Polonia, Turcia și SUA vor defila, duminică, la parada militarăorganizatăcu ocazia Zilei Naționale, pe sub Arcul de Triumf urmând sătreacăși 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piața.
Evenimentul este programat săînceapăla ora 11.00, cu salutul Drapelului de Luptăși trecerea în revistăa Gărzii de Onoare, dupăcare Corul Academic „Divina Armonie”, acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale și ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă”Mihai Viteazul”, va interpreta Imnul Național al României și, în semn de salut, vor fi executate 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă.
Încontinuare, vor fi depuse unei coroane de flori din partea Președinției, Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului, dupăcare începe parada militară.
La parada militară, care va fi condusăde generalul de brigadăTomiță-Cătălin Tomescu, participădetașamente ale Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, Batalionului 495 Infanterie „Căpitan Ștefan Șoverth”, din Brigada 1 Mecanizată”Argedava”, militari parașutiști din cadrul Batalionului 630 Parașutiști „Smaranda Brăescu”, din Batalionul 17 Vînători de Munte „Dragoș Vodă” din Brigada 61 Vînători de Munte „General Virgil Bădulescu” și un detașament al Brigăzii de Informații Militare „Mareșal Alexandru Averescu”.
Forțele pentru operațiuni speciale sunt reprezentate la defilare de militari ai Brigăzii 6 Operații Speciale „Mihai Viteazul” și un detașament de poliție militară, din cadrul Batalionului 265 Poliție Militară, iar detașamentul Forțelor Aeriene Române de militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, urmat, în pas de defilare de douădetașamente ale Forțelor Navale Române.
Iau parte, de asemenea, detașamente ale instituțiilor de învățământ militar – Academia TehnicăMilitară, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Școala Militarăde Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I”, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Academia Navală”Mircea cel Bătrân” și Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Din partea Ministerului Afacerilor Interne participăla paradăreprezentanți ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, echipaje de servanți pompieri și echipaje SMURD, echipaje de salvatori de la înălțime, de intervenție pirotehnicăși intervenție la urgențe chimice.
De asemenea, prezintăonorul un detașamentul de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Reprezentând SRI, defileazăun detașament al Brigăzii Antiteroriste, cadre care asigurăsecuritatea aeroportuară(pasageri și cargo) pe toate cele 16 aeroporturi civile din țară.
Înpremieră, participăla parada organizatăde Ziua Naționalămilitari ai armatelor Franței, Poloniei, Turciei și ai Statelor Unite ale Americii.
Din Franța, defileazăun detașament aflat sub comanda locotenentului-colonel Raphael Bernard. Detașamentul este format din militari ai Regimentului 1 Artilerie din cadrul Brigăzii 7 Blindate, dislocat în regiunea Belfort. Dotat cu tehnicămodernă, de genul radarului de contrabaterie COBRA și lansatorului unitar de rachete, regimentul participăîn prezent la misiunea ONU din Liban și are militari dislocați în Mali, în lupta împotriva terorismului. De asemenea, regimentul are unități înzestrate cu tunuri de 155 de mm dislocate în Djibouti, în cadrul dispozitivului francez din Africa.
Forțele armate poloneze sunt reprezentate de un detașament din Batalionul gărzii de onoare, o unitate specialădin Varșovia, destinatăacordării asistenței de specialitate pe timpul desfășurării ceremoniilor militare pe teritoriul național și, de asemenea, pe timpul executării de misiuni, în conformitate cu protocolul diplomatic. Militarii Batalionului gărzii de onoare poartăuniforma de galăa forțelor terestre poloneze și tradiționala caschetăRogatywka. Comandantul detașamentului este locotenentul Wlodzimierz Grochowiec.
Detașamentul forțelor armate turce comandat de căpitanului de infanterie Ersin Durur este reprezentat de militarii Brigăzii 66 Infanterie Mecanizată”Forța păcii”. Fondatăîn anul 1880, brigada a participat la luptele din Yemen, Caucaz, Balcani, Gelibolu, precum și în lupta de eliberare a Turciei. Având sediul la Istanbul, unitatea este prima brigadămecanizatăcreatăîn Turcia.
Brigada a primit drapelul de luptăla 01 octombrie 1993. Din anul 2005, Brigada Forța păcii este parte a forțelor de reacție rapidăale NATO.
De asemenea, participăla paradăreprezentanții Corpului de Infanterie Marinăal Statelor Unite ale Americii, comandați de locotenentul James Moroney. Locotenentul James Moroney și plutonul acestuia fac parte din Batalionul 2 Cercetare și Infanterie Ușoarăcu sediul în Camp Lejeune, Carolina de Nord. Batalionul 2 Cercetare și Infanterie Ușoarăa executat operații de luptăîn Panama, în 1989, și în primul război din Golf, în 1990. Încadrul războiului global împotriva terorismului, infanteriștii marini americani au participat la operația „Iraqi Freedom” din Irak și la operația „Enduring Freedom” din Afganistan. Înacest an, militarii americani au luat parte la exercițiile multinaționale care se desfășoarăîn țara noastră.
La defilarea de la 1 Decembrie românilor le va fi prezentatăși o replicăa avionului Vlaicu II, flancat de tehnicieni de la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene Române, îmbrăcați în uniforme de epocă.
Parada este prevăzutăsăcontinue cu defilarea drapelelor de epocăși a unui detașament al Asociației Tradiția Militară, purtând uniformele și echipamentul de campanie ale Armatei Române din timpul Primului Război Mondial.
Un moment spectaculos al evenimentului va fi „parada aeriană”, de Ziua României urmând săsurvoleze Piața Arcului de Triumf un elicopter IAR-330 M, șase elicoptere IAR – 330 Puma din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni) și trei elicoptere IAR – 330 PUMA Naval, din dotarea Grupului de Elicoptere al Forțelor Navale.
De Ziua Naționalăvor zbura deasupra Arcului de Triumf trei avioane IAK-52 din dotarea Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, Boboc, o aeronavăde transport C-130 HERCULES și trei aeronave de transport C-27J SPARTAN din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni). Aceste formații vor fi urmate de trei aeronave IAR-99 ȘOIM din dotarea Flotilei 95 Aeriane Bacău și trei aeronave IAR-99 din dotarea Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, Boboc.
Următoarele formații de zbor sunt alcătuite din șase aeronave de luptăMiG-21 din dotarea Flotilei 86 Aeriene, Fetești.
Organizatorii au mai pregătit celor care vor asista la eveniment și alte surprize.
De asemenea, la paradăva fi făcutăprezentarea tehnicii militare: vehicule blindate pentru operații speciale URO VAMTAC, transportoare blindate de trupe PIRANHA, mașina de luptăa infanteriei 84 M – „Jderul”, autovehicul de luptăblindat, amfibiu, pe șenile, transportoare amfibii blindate B 33 Zimbru, urmate de tancurile TR 85 M 1 „Bizonul”, sistemul interoperabil de artilerie LAROM și complexul antiaerian tractat „OERLIKON”.
Vor fi prezentate la paradăși sistemul Ghepard de artilerie antiaerianăblindat, vehiculele de luptătip HUMVEE, autoturismele de teren Chevrolet Tahoe, care pot fi echipate cu kituri de protecție balistică, autospecialele blindate de intervenție EOD și, în premieră, autovehiculul Dacia Duster militar, echipat cu o platformătelecomandatăde tragere AGIL762.
Forțele Aeriene trec pe sub Arcul de Triumf cu sistemul de rachete sol-aer cu baza la sol – HAWK, iar Forțele Navale sunt reprezentate la parada tehnicii din acest an de douăambarcațiuni tip RHIB și o ambarcațiune rapidăFulgerul și cu Instalații Mobile de Lansare a Rachetelor.
Blocul de defilare al Comandamentului Logistic va prezenta autostațiile radio blindate – URO VAMTAC și autovehicule de teren blindate tip ușor PANHARD.
Blocul de paradăal tehnicii Ministerului Afacerilor Interne va fi precedat de douăformații compuse din trei elicoptere de tip Eurocopter-135 și trei de tip MI-17, aparținând Inspectoratului General de Aviație, capul formației fiind un elicopterul EC-135 SMURD.
Aviația Ministerului Afacerilor Interne participăși cu un avion de transport medicalizat de tip Piper PA-42 Chayenne III.
Blocul de paradăal tehnicii MAI este deschis de Poliția Romînă, cu zece motociclete BMW, fiind prezentate, de asemenea, alte autovehicule din dotare: Mercedes Clasa A cu pachet AMG, autospeciala Jaguar, BMW – 330 – XD, Dacia Duster și o autospecialăDacia Dokker.
Parada mai include defilarea unor efective ale Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, principala formațiune de intervenție a Poliției Române și o parte grupului de elităal unităților speciale de intervenție ale polițiilor statelor membre ale Uniunii Europene – „ATLAS”.
Inspectoratul General al Poliției de Frontierăparticipăla paradăcu ATV-uri, autospeciale Volkswagen Passat Variant, Dacia Duster, „Iveco Massif”, Mitsubishi L200, „Volkswagen Transporter Kombi”, autospeciale de supraveghere cu termoviziune și „Landrover Discovery 4″ și ambarcațiunile ARVOR 215 și Harpoon 550 Open.
Inspectoratul General al Jandarmeriei participăla parada de 1 Decembrie cu motociclete, urmate de Volswagen Passat Variant, autoturismele Dacia Duster, autovehiculele URO VAM TL-Peace Keeper, autospecialele Volkswagen Transporter și autospecialele blindate pentru intervenție SANDCAT și AM7.
IGSU va etala motociclete de intervenție SMURD și Honda Deauville NTV 700, ambulanțe Citroen Jumper și Volkswagen Crafter, autospecialele pentru descarcerare complexă, pentru cercetare și primăevaluare, pentru stingerea incendiilor și pentru intervenție și salvare de la înălțimi.
ÃŽși vor mai prezenta tehnica din dotare SRI, cu dispozitive de intervenție contrateroristăși pirotehnicăși dispozitivul de gardare/protecție.
Defilarea Detașamentului de Cavalerie al Jandarmeriei, deja o obișnuințăa manifestărilor prilejuite de Ziua Națională, nu va lipsi de la defilarea de duminică. Și Poliția Localăeste reprezentatăla paradăde cei 24 de călăreți din Patrula Călare a Municipiului București.
ÎnPiața Arcului de Triumf va prezinta onorul Garda de Onoare a Regimentului 30 Gardă”Mihai Viteazul”, unitate etalon a Armatei României, prima unitate atestatădocumentar din armata românămodernă.
Militari ai regimentului vor prezenta un „drill team”, executând exerciții demonstrative de mânuire a armamentului.
Defilarea se va încheia cu evoluția muzicilor militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale și Muzicii Militare a Regimentului 30 GardăMihai Viteazul și onorul dat de acestea.
La festivitățile organizate în Piața Arcului de Triumf vor asista și premierul Victor Ponta, președinții Camerelor, ministrul Apărării, Mircea Dușă, șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă. ÃŽntrebat vineri dacășeful statului va fi prezent la aceastăparadă, ministrul Dușa a spus căeste „convins” căpreședintele României va fi prezent la parada de 1 Decembrie. Vineri seară, la Chișinău, Traian Băsescu i-a mulțumit președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pentru faptul căva participa la recepția de la Cotroceni pentru Ziua Naționalăa României și la parada de la București. Mircea Dușa a mai spus căministrul Apărării al Republicii Moldova va asista, alături de el, la tribună, la defilarea militarăde duminică, de la Arcul de Triumf.
Guvernul a alocat peste 1 milion de euro pentru paradele și ceremoniile militare organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, la 1 decembrie 2013, suplimentând, din Fondul de rezervăbugetarăla dispoziția Executivului, bugetul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, SPP și SRI.
Potrivit Hotărârii de Guvern 851 din 6 noiembrie privind organizarea, desfășurarea și finanțarea manifestărilor prilejuite de 1 Decembrie – Ziua Naționalăa României, în anul 2013, aceste suplimentări bugetare, în valoare de 4.804.00 de lei, sunt destinate finanțării cheltuielilor privind participarea cu tehnicăși efective la paradele și ceremoniile militare organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, la data de 1 decembrie 2013.
Astfel, bugetul MApN a fost suplimentat cu suma de 3.500 mii lei, la capitolul bugetar „Apărare” (13 mii lei pentru cheltuieli de personal și 3.487 mii lei pentru bunuri și servicii), iar cel al MAI cu 1.000 mii lei, la capitolul bugetar „Ordine publicăși siguranțănațională”, pentru bunuri și servicii.
De asemenea, bugetul SPP s-a suplimentat cu 100 mii lei, suma alocatăSRI fiind de 204 mii lei, la capitolul bugetar „Ordine publicăși siguranțănațională” – „Bunuri și servicii”.
Circulația rutierăva fi restricționatăpe Șoseaua Kiseleff și pe străzile din zona Arcului de Triumf din Capitală, duminică, pentru parada militarăorganizatăde Ziua Națională.
Traficul va fi restricționat, între orele 05.00 și 14.00, pe axul central și pe banda I de circulație de pe Șoseaua Kiseleff, între Piața Presei Libere și Piața Arcul de Triumf, pentru desfășurarea manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Naționale a României.
De asemenea, între orele 9.00 și 14.00, va fi restricționat traficul rutier pe Șoseaua Kiseleff – între Piața Presei Libere și Piața Victoriei, pe strada Alexandru Constantinescu – între Piața Arcul de Triumf și Bulevardul Mărăști, pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu – între Piața Arcul de Triumf și Bulevardul Mărăști, pe Bulevardul Constantin Prezan – între Piața Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle, precum și temporar pe strada Ion Mincu, între Bulevardul Aviatorilor și Bulevardul Ion Mihalache.