Cine nu a mâncat măcar odată clătite? Simple, cu zahăr sau cu umplutură dulce, brânză și stafide, dulceață, nucă, mac, ciocolată ori cu umplutură sărată, carne, brânză, ciuperci, cu smântână, sosuri sau în oricare dintre sutele de combinații pe care le oferă banala clătită?
Astfel plăcinta clătită românească (care pe teritoriul românesc a rămas desemnată doar de adjectivul clătită, așa cum plăcintele împăturite au rămas doar păturite) a devenit palacsinta în maghiară, palatschinke în Austria, palačinka in zonele slave de sud, palacinka in slovaca, palaçinka în albaneză, ș.a.m.d.
Povestea clătitei începe, de fapt, cu placenta romană care a devenit plăcinta românească, apoi palacsinta ungurească și palatschinke austriacă.
Prima mențiune scrisă despre clătite s-a înregistrat în 1577, la Cluj, în 
Kolozsvári glosszák (Glosele de la Cluj) unde se arată, în maghiară, cum plăcinta românească a devenit palacsinta, congestia consonantă vocală ”pl” în limba maghiară fiind rezolvată prin folosirea particulei ”pal”.
Potrivit Oxford English Dictionary, termenii germani și slavi ai plăcintei derivă din maghiarul palacsinta, care provine din românescul plăcintă.
Desigur, întâlnim clătita și in Europa occidentală, unde s-a răspândit din crepe-ul francez, și în întreaga lume sub diferite denumiri.
The Oxford English Dictionary derives the German and Slavic words from the Hungarians palacsinta, which it derives from the Romanian plăcintă, which comes in turn from classical Latin placenta („small flat cake”), even though the Romanian plăcintă is more similar to a pie, and the crêpes are actually called clătită.
Surse foto: saga.co.uk, NoSalty , Bonjour Crepes & Wine Food Network TimeMedia.md
.gif)
