Curtea Constituțională a respins cele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu

Posted on mart. 8 2025 - 4:21pm by petre

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins ca inadmisibile contestațiile formulate împotriva candidaturii lui Călin Georgescu, deoarece „acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege”. Este așteptată decizia Biroului Electoral Central de validare sau nu a candidaturii. Urmează 24 de ore pentru contestații care vor fi judecate de CCR în termen de 48 de ore.

Asta înseamnă că CCR va lua o decizie finală abia săptămâna viitoare, după momentul în care BEC va admite sau va respinge candidatura lui Călin Georgescu.

Curtea Constituţională, întrunită în şedinţă de la ora 14.00, a respins două contestaţii vizând înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din 4 mai, pe motiv că nu îndeplineau condiţiile procedurale prevăzute de lege.

„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuțiilor sale privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a analizat patru contestații. După deliberare, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege. Hotărârile sunt definitive și se vor comunica Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a transmis Compartimentul de comunicare și relația cu mass-media al Curții Constituționale.

 

Comments

comments

About the Author