Cursa fântânilor de milioane de euro în vestul României – vezi cum aratăcea spectaculoasăfântânădin Europa

Posted on iun. 23 2015 - 1:39pm by petre

Chiar dacăproblemele esențiale de infrastructurăși organizare urbanănu sunt rezolvate decât într-o micămăsură, cele douămari orașe din vestul României, Timișoara și Aradul, s-au lansat, parcă, într-o cursăa proiectelor de divertisment de milioane de euro.

Ne referim aici la intenția celor douămunicipalități de a construi mega-fântâni arteziene muzicale pe cursurile de apăcare traverseazăcele douăorașe.

Nici nu conteazăcine a avut primul ideea, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, sau cel al aradului, Gheorghe Falcă, important este căîn vestul României va fi o mini-inflație de fântâni muzicale, adicăcel puțin trei.

Una e deja gata, pe lacul din zona Pădurice de la Arad, iar alte douăurmeazăsăfie amenajate.

Prima, la o valoare estimatăde cinci milioane de euro, va fi construităla Arad, pe Mureș, în zona noii pasarele pietonale care unește centrul orașului de Ștrandul Neptun, iar a doua urmeazăsăfie amenajatăla Timișoara, pe canalul Bega, și ar urma săcoste circa 2 milioane de euro.

Pânăvor fi gata cele douăfântâni, vălăsăm săurmăriți un filmuleț superb cu fântâna și Copacul Vieții de la Expoziția Universalăde la Milano, EXPO 2015.

Comments

comments

About the Author