Descoperire șocantă în Constanța, unde anchetatorii au reușit să facă lumină în două cazuri de crimă.
Făptașul este una și aceeași persoană.
Cadavrele a două femei au fost găsite, pe rând, în decurs de câteva săptămâni distanță.
Primul a fost descoperit în luna iulie, într-un apartament din Mamaia Nord.
Al doilea, a fost descoperit săptămâna trecută, pe un câmp, sfâșiat de șacali, între localitățile Sinoe și Mihai Viteazu.
Imediat după crime, principalul suspect le-a furat autoturismele celor două femei.
Bărbatul a ajuns la spital, după ce a făcut accident cu cea de-a doua mașină aparținând uneia dintre victime.
Astfel, anchetatorii au reușit să facă legătura și să percheziționeze casa principalului suspect.
În baza mandatelor de percheziție emise de către instanța de judecată și a ordonanței de delegare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, astăzi începând cu ora 13 polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Constanța efectuează 2 percheziții domiciliare.
sursa: Observator News