Este foarte posibil să avem în următoarea perioadă un ciclon mediteranean ce va determina furtuni și ploi abundente în sudul Europei. Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat la Antena 3 CNN la ce să ne așteptăm și care ar putea fi țările afectate.
O furtună violentă s-a înregistrat joi, 3 noiembrie, la Ostia, în Lazio, provocând inundarea mai multor străzi.
Având în vedere instabilitatea climatică puternică care caracterizează regiunea, Protecția Civilă a emis o alertă meteo pentru vineri, 4 noiembrie. Dar nu reprezintă un caz unic, meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea în toată Italia și pe alocuri se vor înregistra furtuni cu inundații și rafale de vânt.
Vremea rea pune stăpânire pe Italia. Temperaturi în scădere
Un ciclon numit de meteorologi „Genoa Low”, cu vânt și ploi abundente, se va abate peste Peninsulă în următoarele ore. Practic, vor cădea ploi abundente, însoțite de rafale de vânt, furtuni și ninsoare la altitudini mari, informează Il Meteo.