Un „câmp de resturi” a fost descoperit în timpul căutărilor submersibilului Titan de către un vehicul submarin controlat la distanţă (ROV), în apropiere de Titanic, anunţă Paza de Coastă americană, relatează BBC News. „Cadrul de aterizare şi un capac din partea din spate a submersibilului” Titan fac parte dintre aceste fragmente găsite în apropiere de Titanic. Ulterior, atât compania OceanGate, printr-un comunicat, cât şi Paza de Coastă americană au anunţat că cei 5 membri ai echipajului au murit.
UPDATE. Cei 5 pasageri ai submersibilului Titan şi-au pierdut vieţile. OceanGate, compania care deţine aparatul, a recunoscut acest lucru printr-un comunicat de presă.
„Credem că preşedintele nostru Stockton Rush, Shahzada Dawood şi fiul Suleman Dawood, Hamish Harding şi Paul-Henri Nargeolet şi-au pierdut vieţile. Aceşti bărbaţi erau adevăraţi exploratori care împărtăşeau un adevărat spirit de aventură şi o pasiune profundă pentru explorarea şi protejarea oceanelor. Inimile noastre sunt alături de aceste suflete şi de fiecare membru al familiilor lor. Ne întristează faptul că şi-au pierdut vieţile”, se arată în comunicatul celor de la OceanGate.
UPDATE. „Cadrul de aterizare şi un capac din partea din spate a submersibilului” Titan fac parte dintre fragmentele găsite în apropiere de Titanic, declară un expert în scufundări pe nume David Mearns, relatează BBC.