O fetiţă de 10 ani a fost ademenită de doi bărbaţi într-o locuinţă şi violată.
Poliţia a fost sesizată de medici, după ce mama a mers cu copila la spital.
Potrivit unui comunicat transmis luni seară de Poliţia Brăila, în noaptea de duminică spre luni poliţiştii au fost sesizaţi de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila că o femeie din oraş s-a prezentat împreună cu fiica sa, în vârstă de 10 ani, pentru a fi consultată.
Femeia a susţinut că fata a fost violată.
Fetiţa, care în momentul în care a fost răpită se juca la mai puţin de o sută de metri de casă, le-a povestit anchetatorilor că a ţipat după ajutor, însă, deşi se aflau mai mulţi oameni în apropiere, nimeni nu a schiţat vreun gest.
Indiferent modul în care s-au derulat lucrurile în stradă, în apartamentul unde a fost dusă copila a suferit un supliciu greu de povestit. Micuţa a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele şi supusă la perversiuni sexuale şi apoi violată de cei doi agresori. Totul a durat circa două ore, răstimp în care copila era ameninţată cu moartea, ca nu cumva să ţipe şi să alerteze vecinii și a fost umplută de sânge şi de vânătăi.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că, în cursul zilei de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, în timp ce fetiţa se afla într-un cartier din oraş, ar fi fost acostată de doi bărbaţi necunoscuţi şi ademenită să meargă într-o locuinţă din Brăila. Aici, prin violenţă, ar fi fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu aceştia”, arată Poliţia Brăila.
La scurt timp de la sesizare, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au reuşit să-i prindă pe cei doi tineri, cu vârste de 20 şi 30 de ani, bănuiţi de viol.
Aceştia au fost duşi la sediul Poliţiei.
A fost întocmit un dosar penal viol, fiind continuate cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.