În data de 12 ianuarie a.c., la ora 15:54, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Sânmihaiu German.
A fost alertat Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara și la fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. În sprijin au acționat pompierii voluntari ai comunei Sânmihaiu Român.
La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul a izbucnit la o anexă, extinzându-se la locuință (de tip P+M), la nivelul mansardei.
Suprafața totală pe care s-a manifestat incendiul este de aproximativ 300 mp.
Un bărbat a fost transportat la spital, suferind atac de panică.
Pompierii au reușit salvarea parterului locuinței și au stabilit că incendiul s-a produs în urma utilizării focului deschis în spații închise.