BMW-ul condus de tânărul de 19 ani s-a rupt în două – un alt tânăr a ars de viu, șoferul și al doilea pasager sunt în comă la spital

Posted on apr. 19 2025 - 2:07am by petre

Viteza ucide! Un tânăr de 19 ani din Caraş Severin, care venise din Germania să petreacă sărbătorile acasă, a produs un grav accident.

A luat doi prieteni cu el la o plimbare, dar distracţia lor s-a încheiat tragic. Într-o curbă, a intrat sub un TIR, iar maşina s-a rupt în două.

Un tânăr a murit, iar şoferul şi un alt pasager se zbat între viaţă şi moarte la spital.

Accidentul s-a petrecut pe DN 6 între Orșova și Topleț. La volanul maşinii mici era un tânăr de numai 19 ani, care se întorsese de câteva zile în ţară din Germania, unde lucra cu tatăl lui. Ieri noapte, a luat cu el doi prieteni de vârstă apropiată. Din cauza vitezei, şoferul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un TIR. După impact, maşina s-a rupt în două.

„Într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra directiei de mers, pătrunzand pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu un ansamblu de vehicule. După impact, autoturimul a luat foc, unul dintre pasageri fiind găsit carbonizat.

Conducătorul auto şi un alt pasager au fost raniti grav si au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale”, a declarat Simona Harbuzaru, inspector principal de poliţie. „La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale, cu două echipaje şi o autospecială SMURD cu un echipaj”, a declarat Remus Bojunescu, ISU Caraş-Severin

Din cauza rănilor grave, medicii au decis ca tinerii să fie transferaţi cu un elicopter SMURD de la spitalul din Caraş-Severin la Craiova. „Este în comă grad doi, cu contuzii pulmonare. Înaintea acestui pacient, a fost transportat un alt pacient din acelasi accident. Este un pacient foarte grav. Din moment ce a fost triat ca fiind primul ca prioritate de transfer, este evident că a fost mai grav decât acesta al doilea”, a explicat Luciana Rotaru, medic şef UPU SMURD.

 

Comments

comments

About the Author