Parlamentului European a aprobat, miercuri, Comisia Europeanăcondusăde Jean-Claude Juncker, cu 423 de voturi „pentru”, 209 voturi „împotrivă” și 67 de abțineri. Juncker a anunțat, în aceeași zi, căîi atribuie comisarului desemnat de Ungaria, Tibor Navracsics, portofoliul Culturii, Educației, Tineretului și Sportului.
Viitorul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat miercuri căîi atribuie comisarului desemnat de Ungaria, Tibor Navracsics, portofoliul Culturii, Educației, Tineretului și Sportului, relateazăMTI.
Juncker a declarat în fața plenului Parlamentului European căportofoliul lui Navracsics a fost modificat, menținând totuși responsabilitățile pentru Cultură, Educație și Tineret, care i-au fost atribuite inițial. Domeniul Cetățeniei Europene va intra însăîn responsabilitatea comisarului grec, Dimitris Avramopoulos, iar în schimb comisarul ungar va fi responsabil și de Sport.
Jean-Claude Juncker a subliniat căNavracsics s-a descurcat „excelent” la audierea în comisia de specialitate a Parlamentului European, demonstrând „un angajament puternic fațăde Europa”, ceea ce îl face capabil săîndeplineascăîndatoririle unui comisar european.
Comisia pentru Culturăși Educație din Parlamentul European a respins, la 6 octombrie, desemnarea lui Tibor Navracsics pentru postul de comisar pentru Educație, Cultură, Tineret și Cetățenie, însăa decis căacesta poate rămâne în cadrul Comisiei Europene, dar cu alt portofoliu.
Membrii comisiei din PE au decis cu 15 voturi pentru, 10 împotrivăși douăabțineri căungurul Tibor Navracsics poate deține postul de comisar european, însă, cu 14 voturi împotrivă, 12 favorabile și o abținere au respins desemnarea pentru portofoliul din Comisia Europeanăpentru educație, cultură, tineret și cetățenie.
Respingerea comisarului UE desemnat de Ungaria intervine pe fondul criticilor cu privire la politicile promovate de Guvernul condus de Viktor Orban în privința controlului asupra presei, justiției și organizațiilor neguvernamentale. Considerat un apropiat al premierului Viktor Orban, Tibor Navracsis, care s-a aflat la conducerea Ministerului de Justiție din 2010 pânăîn 2014, a fost nevoit sărăspundăîn scris unor întrebări suplimentare din partea eurodeputaților și a încercat săse delimiteze de politica Guvernului de la Budapesta.
Comisiile de specialitate din PE au avizat pozitiv marți candidaturile slovenei Violeta Bulc și slovacului Maros Sefcovici pentru Comisia Europeană, în urma unei remanieri decise de Jean-Claude Juncker, deschizând calea pentru organizarea votului de învestiturămiercuri în plen.
Remanierea Comisiei a fost necesarădupăce slovena Alenka Bratusek a fost respinsăde eurodeputați la audierile din comisiile de specialitate ale PE. Social-democratul slovac Maros Sefcovici, desemnat inițial comisar pentru Transporturi, a fost ulterior propus vicepreședinte pentru Energie și Climă. Portofoliul pentru Transporturi i-a fost încredințat noii candidate slovene, liberala Violeta Bulc, vicepremier în Guvernul condus de Miro Cerar.
Noua echipăa Comisiei Europene are un profil politic mai pronunțat decât al Comisiei în exercițiu conduse de Jose Manuel Barroso, în condițiile în care printre membrii săi se aflătrei foști premieri (finlandezul Jyrki Katainen, letonul Valdis Dombrovskis și estonul Andrus Ansip), doi foști miniștri de Externe (olandezul Frans Timmermans și italiana Federica Mogherini) și doi foști miniștri ai Economiei (francezul Pierre Moscovici și daneza Margrethe Vestager).
Comisarul desemnat de România este Corina Crețu, care a primit portofoliul PoliticăRegională. Ea a primit aviz pozitiv din partea Comisiei REGI în urma audierii desfășurate la 1 octombrie.
sursa: Mediafax