Au fost depuse primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu

Posted on mart. 7 2025 - 5:35pm by petre

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, şi avocatul Bogdan Ionescu au depus contestații la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu pentru funcția de președinte al României.

 

Avocatul Bogdan Ionescu, este a doua persoană care a contestat la Biroul Electoral Central candidatura lui Călin Georgescu, după rectorul SNSPA Remus Pricopie, afirmând că Georgescu „are declaraţii absolut şocante pentru orice persoană de bun simţ şi de bună credinţă”. Contestatarul candidaturii lui Georgescu a explicat că prin „ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană” Georgescu încalcă limitele Constituţiei, iar astfel candidatura sa nu îndeplineşte „condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”.

„Am adresat o cerere BEC solicitând acestei instituţii să nu înregistreze candidatura domnului Călin Georgescu. Am mers pe nişte idei similare celor evocate de domnul profesor Pricopie şi în esenţă am apreciat că BEC are competenţa, îndrituirea, chiar obligaţia de analiza nu doar pentru candidatul Călin Georgescu, pentru orice alt candidat, dacă respectiva candidatură îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”, a declarat Bogdan Ionescu vineri după amiază, într-o intervenţie la Antena 3.

 

Acesta spune că interpretarea sa este aceea că BEC trebuie să acţioneze şi în spiritul Constituţiei, amintind că în hotărârea prin care s-au anulat alegerile se arată că BEC are obligaţia „de a analiza condiţiile de eligibilitate din punct de vedere al Constituţiei”.

 

către candidatul Călin Georgescu, consider că nu putem rămâne pasivi”, declară rectorul SNSPA.

De asemenea, Remus Pricopie subliniază că respectarea valorilor democratice, a statului de drept și a angajamentelor internaționale ale României nu este negociabilă și trebuie să constituie un criteriu esențial în evaluarea oricărui candidat la funcția supremă în stat. Contestația depusă la Biroul Electoral Central reprezintă un demers necesar pentru protejarea integrității procesului electoral și pentru prevenirea oricăror tentative de subminare a principiilor fundamentale care stau la baza societății românești.

Rectorul SNSPA cere Biroului Electoral Central verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.

sursa: Observator News

Comments

comments

About the Author