O mașină a lovit un grup de persoane în München, în timpul unui protest organizat de sindicatul Verdi. Şoferul este un afgan în vârstă de 24 de ani.
Șoferul implicat în accident a fost arestat de poliție. Este un afgan de 24 de ani. Conform oamenilor legii, bărbatul este un solicitant de azil, cunoscut de poliție doar pentru infracțiuni legate de droguri și furturi. Prim-ministrul Bavariei, Markus Söder spune că „există suspiciunea că acesta ar fi fost un atac.” Söder a continuat: „Atacul arată că trebuie să schimbăm ceva în Germania, și repede!”
În capitala Bavariei, un Mini Cooper a intrat într-un grup de oameni. În jurul orei 10:30, șoferul ar fi accelerat și apoi ar fi intrat în protestatarii de pe Seidlstraße. Poliția a confirmat incidentul pentru publicaţia germană BILD, precizând că există mai mulți răniți. La fața locului au fost trimise ambulanțe pentru acordarea primului ajutor.
Primarul din München, Dieter Reiter (SPD), a declarat pentru BILD că printre răniţi s-ar afla şi copii. „Șeful poliției m-a informat chiar acum că un vehicul a intrat într-un grup de oameni și, din păcate, mulți au fost răniți, inclusiv copii. Sunt profund șocat. Gândurile mele sunt alături de victime.”
Deocamdată, nu se cunosc detalii despre circumstanțele incidentului. Potrivit informațiilor furnizate de „BR24”, un martor ocular susține că șoferul ar fi intrat intenționat în mulțimea de protestatari. „Șoferul a fost reținut la fața locului și, în prezent, nu mai prezintă un pericol”, a precizat poliţia germană.
Martorii oculari au vorbit despre doi bărbați, unul dintre ei fiind împușcat de poliție. Un protestatar a declarat pentru Bayerischer Rundfunk: „Eram la demonstrație și am văzut un bărbat care zăcea sub mașină. Apoi am încercat să deschid ușa, dar era încuiată.” Un alt martor a spus că o femeie şi un copil au fost răniţi: „Mama și copilul erau aparent sub mașină.”
O operaţiune de amploare a poliţiei este în desfăşurare în apropierea gării centrale, iar poliţia lucrează pentru a verifica ce s-a întâmplat, a declarat un purtător de cuvânt, fără a oferi alte detalii, relatează Reuters.
Joi, sindicatul Verdi a organizat un protest în oraș pentru a-și exprima cererile: o creștere salarială de opt procente, prime mai mari și trei zile libere suplimentare, potrivit sursei citate. Vineri, la Munchen, are loc conferinţa de Securitate, iar vicepreşedintele american JD Vance şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vor sosi în capitala Bavariei în cursul zilei de joi.