ARMISTIÈšIU ÃŽN „RĂZBOIUL„ ROBU-STOIA! VEZI CONDIÈšIILE SEMNATE DE LIDERII USL

Posted on nov. 14 2013 - 1:40pm by petre

Nicolae Robu primar (7)Scandalul public de la vârful primăriei Timișoara a intrat într-o nouăetapă, cea a unui armistițiu. Asearăa avut loc întâlnirea alianței USL Timiș convocatătocmai pe aceastătemă, liderii PSD și PNL întâlnindu-se la Casa Tineretului.

Dupădouăore de discuții, primarul Nicolae Robu și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, au citit un comunicat amiguu, prin care reafirmau decizia de continua alianța dintre cele douăpartide și pe plan local, anunțând căvor face publicăazi, tot pe calea comunicatului, decizia privind cererea lui Nicolae Robu de retragere a sprijinului USL pentru Traian Stoia.

Din păcate pentru primarul Robu, PSD-ul s-a ținut tare și nu a cedat la presiunile acestuia. Astfel, Traian Stoia rămâne vice-primar, dar va trebui săspele onoarea șefului său de la primărie, prin scuze publice. Iatăcomunicatul remis presei azi de USL Timiș:

COMUNICAT DE PRESĂ‚
în urma întâlnirii conducerii USL Timiș din seara zilei de 13.11.2013

Încadrul ședinței conducerii USL Timiș din seara zilei de 13.11.2013 s-au stabilit următoarele:

1. Dl. Traian Stoia va retracta în termeni neambigui, printr-un comunicat de presă, afirmațiile denigratoare pe care le-a făcut la adresa Primarului Nicolae Robu, ca fiind total nefondate.
2. Dl. Traian Stoia va respecta pe viitor cu strictețe atribuțiile conferite prin decizii ale Primarului, conform fișei postului și a organigramei Primăriei Municipiului Timișoara adoptatăde Consiliul Local și aprobatăde ANFP și le va exercita exclusiv în limitele cadrului instituțional.
3. Dl. Traian Stoia va înceta orice atac public la adresa Primarului Nicolae Robu, precum și atacurile generice, fărănominalizări concrete, la adresa angajaților Primăriei Municipiului Timișoara.
4. Înreplicăla punctele 1-3, dl. Nicolae Robu va înceta și dânsul orice atac public la adresa viceprimarului Traian Stoia.

Participanții la întâlnire, în unanimitate, considerăUSL drept cel mai important proiect politic actual al României și își exprimăîntreaga disponibilitate de a-l perpetua și consolida.

Co-Președinte USL Timiș, Nicolae Robu, Președinte PNL Timiș
Co-Președinte USL Timiș, Titu Bojin, Președinte PSD Timiș

Comments

comments

About the Author