Începând de azi, odată cu intrarea în vigoare a Legii 55/2020 pentru instituirea stării de alertă, pot fi aplicate amenzile stabilite în Parlament.
Actul normativ prevede posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist, în termen de 15 zile.
Începând de azi, odată cu intrarea în vigoare a Legii 55/2020 pentru instituirea stării de alertă, pot fi aplicate amenzile stabilite în Parlament.
Actul normativ prevede posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist, în termen de 15 zile.
Agenții vor aplica minimul sau maximul sancţiunii în funcţie de comportamentul cetățenilor.
Coarnă: Poliţistul poate să aplice şi avertisment.
Astfel, dacă o persoană nu poartă mască în metrou sau autobuz, în magazine şi alte spaţii închise, ea poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist (nu jumătate din minimul legal) în termen de 15 zile de la comunicare.
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, a explicat cum vor decide agenții limita amenzii, pentru cei care nu poartă mască de protecție.
Coarnă a declarat că oamenii legii vor aprecia dacă aplică minimul sau maximul sancţiunii în funcţie de comportamentul cetățenilor.
„El ce face ca să stabilească? Se uită la contravenient: e în vârstă, nu are antecedente, a avut un comportament corect, recunoaşte fapta. Când discut cu el aceste lucruri şi analizez, de ce să-i dau omului 2.500 lei, îi dau minimul, 500 lei”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Coarnă.
Polițistul poate să aplice și avertisment
Dacă facem scandal, nu recunoaştem că am greşit, nu ne legitimăm – înseamnă circumstanţe agravante şi putem fi amendați cu 2.500 lei, adică maximul prevăzut de lege.
„Dacă omul vine şi spune: „Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară” înseamnă circumstanţe atenunate şi poliţistul poate să-mi aplice chiar avertisment. Atenţie mare, poliţistul poate să aplice şi avertisment conform OG 2/2001”, a mai explicat Coarnă pentru Mediafax.
sursa: Mediafax