Acordul de Parteneriat între Comisia Europeanăși România a fost adoptat

Posted on aug. 6 2014 - 3:28pm by petre

Comisia Europeanăa adoptat, miercuri, Acordul de Parteneriat cu România, document care stabilește strategia de „utilizare optimă” a fondurilor europene alocate Bucureștiului în perioada 2014-2120, se aratăîntr-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

„Acordul pregătește terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, sumăcare reprezintătotalul finanțărilor în cadrul politicii de coeziune (în prețuri curente, incluzând finanțarea din cadrul Cooperării teritoriale europene și alocările bugetare pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncăîn rândul tinerilor), precum și a 8 miliarde euro pentru dezvoltare ruralăși 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului și pentru cel maritim”, informeazăComisia Europeană.

Comisia considerăcăinvestițiile din fonduri europene vor atenua șomajul și vor stimula competitivitatea și creșterea economicăprin sprijinul acordat inovării, formării profesionale și învățământului în orașe și în zonele rurale. De asemenea, investițiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea socialăși vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, în care resursele sunt utilizate eficient, mai precizeazăCE.

„Astăzi (miercuri – n.r.) am adoptat un plan de investiții strategic, vital, care așazăRomânia pe calea creării de locuri de muncăși a creșterii economice în următorii 10 ani. Acest Acord de Parteneriat reflectădeterminarea comunăa Comisiei Europene și a României de a utiliza în modul cel mai eficient fondurile UE (…) Obiectivul major nu este viteza, ci calitatea”,a declarat comisarul pentru PoliticăRegională, Johannes Hahn.

La rândul său, comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a afirmat căeste important ca „beneficiile creșterii economice și ale creării de locuri de muncăsăfie vizibile nu doar în orașe, ci și în mediul rural, unde, în prezent, toate fondurile structurale și de investiții pot avea efecte mai mari prin intermediul unor instrumente îmbunătățite”.

Ministerul Fondurilor Europene a anunțat, marți, căExecutivul european a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România.

„România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicatăîn zilele următoare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, subliniind căaceastăvalidare dovedește faptul cădocumentul trimis de România răspunde exigențelor Comisiei.

Pe 7 iulie, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial propunerea actualizatăde Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, dupăce documentul fusese transmis în mod formal pe 31 martie.

Comisia Europeanăa criticat prima versiune a Acordului de Parteneriat, pe care l-a catalogat drept „incoerent și fărăpriorități clare”.

„Sunt detalii/repetiții extensive pentru anumite necesități în timp ce altele rămân slab dezvoltate. Necesitățile identificate descriu o gamăfoarte largăde probleme fărăsăfie mereu demonstratăo viziune strategicăglobalăasupra provocărilor de dezvoltare. Aceastălipsăa unei abordări strategice este valabilăși pentru unele politici sectoriale, pentru care nu existăstrategii eficiente și avizate. Provocărilor de dezvoltare economicănu li se poate răspunde fărăo strategie coerentăde competitivitate, cuprinzând suportul public pentru operatorii economici, dar și prin politici de cercetare și inovare și investiții în capitalul uman”, se arăta într-un document al CE obținut de MEDIAFAX în iuna ianuarie.

Experții avertizau călecțiile învățate în perioada 2007-2013 ar trebui mai bine valorificate.

Executivul european a avut obiecții și în ceea ce privește a doua versiune a Acordului de Parteneriat.

CE a trimis Guvernului român mai multe observații, atrăgând atenția asupra lecțiilor neînvățate, a alocărilor dezechilibrate și neîndeplinirii unor condiționalități ex-ante, precum nerespectarea legislației UE în domeniul achizițiilor publice.

Comisia a atras atenția căRomânia a propus, în Acordul de Parteneriat, un număr mare de priorități de finanțare din fonduri europene, abordare care „comportăriscul devierii de la o folosire a fondurilor orientatăspre performanțăși a reducerii eficienței operațiunilor în sectoarele, teritoriile și grupurile sociale vizate”.

„Alocarea bugetarăpropusăreflectăîn continuare dezechilibre, fapt ce reprezintăo sursăde îngrijorare. Alocarea propusăpentru mediu în cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regionalăși în cadrul Fondului de Coeziune a fost redusăși mai mult comparativ cu propunerea inițială, slăbind și mai mult capacitatea României de implementare a infrastructurilor cerute de acquis. Alocarea trebuie justificatăîn mod adecvat, potrivit cu importanța provocărilor avute în vedere, nevoilor de finanțare respective și aferentei posibile finanțări complementare”, atenționeazăoficialii CE, în documentul transmis autorităților române și obținut de MEDIAFAX în luna iunie.

Înperioada de programare 2014 – 2020, România beneficiazăde fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

Comments

comments

About the Author