O femeie de 40 de ani, a condus un autoturism pe strada Glad, iar la intersecție cu bulevardul Constantin Brâncoveanu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar pe drumul prioritar, condus, de asemenea, de către o femeie.
În urma impactului, autoturismul ce circula pe drumul prioritar, a fost proiectat pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 37 de ani.
Femeia ce circula pe drumul prioritar, a fost rănită și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
sursa foto: Info trafic jud. Timiș