Accident grav, miercuri dimineaţă, pe DN6, pe centura de ocolire a Caransebeșului, aproape de giratoriul de la Buchin!
Un autoturism în care se aflau doi adulți și doi minori a intrat în coliziune cu un alt autoturism în careese afla doar șoferul.
Polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 38 de ani conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria din direcția Orșova către Lugoj, la Kilometrul 450+800, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula în aceeași direcție, condus de un bărbat de 45 de ani.
În urma coliziunii ambele autoturisme au fost proiectate în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, cetățeni români, pasageri în autoturismul înmatriculat în Bulgaria, un adult și 2 minori de 11 și 12 ani, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.